Liderul cecen Ramzan Kadîrov îi propune lui Putin un „regiment special” pentru...

Liderul cecen Ramzan Kadîrov îi propune lui Putin un „regiment special” pentru apărarea Rusiei

0
DISTRIBUIȚI

Liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a propus duminică lui Vladimir Putin ca un „regiment special” provenind din această republică din Caucazul rus să apere Rusia de Occident, scrie Mediafax.

„Suntem infanteria lui Vladimir Putin, trebuie ca toată lumea să ştie acest lucru”, a declarat Kadîrov în faţa a aproximativ 20.000 de membri ai forţelor de ordine cecene, în ţinute de camuflaj şi înarmaţi, pe un important stadion din Groznîi, capitala cecenă, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă.

„Sunt 15 ani de când Putin ajută poporul nostru! Acum îi cerem liderului naţional rus să ne considere regimentul său special de voluntari, pregătit să apere Rusia, stabilitatea şi frontierele ei”, a declarat el.

„America şi Europa au declanşat un război economic împotriva Rusiei şi încearcă să provoace haosul, panica şi tulburări în masă în ţară”, a continuat el.

Însă „poporul rus s-a unit în jurul conducătorului său”, iar „poporul cecen ocupă unul dintre locurile centrale în interiorul acestei unităţi”, a sublinia Kadîrov.

Presa ucraineană a scris la sfârşitul lui mai că sute de ceceni luptau alături de separatişti proruşi contra forţelor naţionale ucrainene.


Kadîrov a negat implicarea forţelor naţionale cecene, dar a recunoscut că voluntari originari din această republică – aproximativ 14 aprecia el – se aflau în Ucraina.

Liderul cecen a anunţat în noiembrie că recruţi ceceni îşi efectuează serviciul militar la baza navală rusă de la Sevastopol, în Peninsula ucraineană Crimeea, anexată în martie de Rusia.

Cecenia – scena a două intervenţii sângeroase ale armatei ruse în anii ’90 şi la începutul anilor 2000 împotriva unei rebeliuni iniţial separatiste dar care treptat s-a islamizat – este condusă cu o mână de fier de către Ramzan Kadîrov, susţinut de Kremlin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.