Mai multe șanse la viață pentru copiii născuți prea devreme, la Timișoara....

Mai multe șanse la viață pentru copiii născuți prea devreme, la Timișoara. Ce aparat VITAL a primit Maternitatea „Odobescu”

0
DISTRIBUIȚI

Șanse la viață mai mari pentru micuții care se nasc prematur la cea mai mare maternitate din vestul țării. În această săptămână, Maternitatea „Odobescu” din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a primit un incubator de ultimă generație, care a costat aproximativ 10.000 de euro, iar în următoarea perioadă vor ajunge alte patru astfel de aparate medicale moderne.

Gabriel Olariu, șeful Secției de Neonatologie din cadrul Maternității „Odobescu”, ne-a declarat că aceste incubatoare „sunt „vitale.


Orice copil care cântărește sub două kilograme la naștere este îngrijit într-un astfel de incubator. În acest moment, avem 20 de incubatoare în maternitate, dar e o mare bătălie pe ele. Pe unii copii îi scoatem și la 1,9 kilograme, pentru că alt bebeluș are nevoie de incubator”.

Potrivit medicului de la „Odobescu”, doar în acest an au venit pe lume peste 110 copii care cântăreau la naștere sub 1,5 kilograme. Anual, aici se nasc peste 3.000 de bebeluși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.