Microscop ultraperformant de trei milioane de euro, la Timișoara (P)

Microscop ultraperformant de trei milioane de euro, la Timișoara (P)

0
DISTRIBUIȚI

Cel mai performant microscop din sud-estul Europei se află la Timișoara. Microscopul electronic de transmisie (S/TEM), marca FEI, de tip „Titan G2 80-200” este perfect functional și se află în clădirea ”Cameleon” situată lângă Universitatea „Ioan Slavici”, de pe strada A. P. Podeanu. Clădirea aparţine Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie şi Materie Condensată din Timişoara. Valoarea microscopului este de aproximativ trei milioane de euro. Nicio firmă de profil din țară nu și-a asumat riscul de a coborî microscopul în camera destinată acestuia. Au făcut-o însă specialiștii institutului.

“Problema a fost echipamentul foarte scump, greu și voluminos. Pentru a evita perturbările de natură vibrațională, fonică sau diferențele mari de temperatură a trebuit să îl amplasăm la subsol pe amortizoare de vibrație. Nicio firmă nu și-a asumat riscul de a coborî pe poziție microscopul. Cu toții și-au făcut griji în special pentru coloana microscopului ce cântarește în jur de două tone. Când auzeau cât costă acest microscop cu toții au dat înapoi”, spune Ștefan Novaconi, specialist în cadrul Laboratorului de Energii Regenerabile – Fotovoltaic din Timișoara.

Microscopul de la Timișoara este destinat caracterizării la nivel atomic a materialelor utilizate în construcţia sistemelor fotovoltaice şi nu numai.


Se pot distinge individual atomii, tipul acestora şi distanţele dintre ei. Camera microscopului este pe două nivele, subsol și parter. Acesta are 3,5 metri și cântărește în jur de 4 tone. „Soluția a fost să spargem zidul de la parter, să realizăm un sistem de coborâre proiectat de un colaborator și realizat chiar aici. Coborârea s-a făcut pe o platformă cu patru șuruburi enorme. Chiar am fost felicitați de furnizori pentru soluția găsită”, mai spune Novaconi.

În Europa, în vecinătate, echipamente asemănătoare există doar la Viena și Varșovia. Microscopul de la Timișoara a fost achiziționat în cadrul proiectului POS-CCE „Laborator energii regenerabile – fotovoltaic”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”.

”Camera în care este amplasat microscopul electronic, este, în sine o mare realizare, fiind izolată electromagnetic, fonic și vibrațional. Pentru a atinge rezoluție la nivel atomic, camera este climatizată controlat, cu mare precizie, variația de temperatură fiind mai mică de 0,2 grade celsius pe oră”, spune Radu Bănică, șeful de laborator.

Valoarea totală a proiectului POS-CCE „Laborator energii regenerabile – fotovoltaic”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră” este de 36.922.000,00 lei. Contribuția UE reprezintă 26.529.000,00, iar contribuia Guvernului României 3.471.000,00 lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.