O dată pe an (nu înseamnă nimic)

O dată pe an (nu înseamnă nimic)

3
DISTRIBUIȚI

Săracii mănâncă de două ori pe an, dar mai ales de Crăciun. Tot atunci primesc dulciuri copiii lor, și ceva țoale purtate de alții înainte. Dar mai ales portocale, dulciuri. Își umplu burțile cu zahăr, fac indigestie la care se vor gândi cam 12 luni de acum înainte, până la următorul crăciun când, societatea civilă, opinia publică, oengeurile și diverse persoane caritabile își vor aminti de existența lor.

Oameni buni, e penibil! PE-NI-BIL! Suntem penibili!

Cum naiba ne imaginăm că e suficient să ne amintim de nenorociții de lângă noi doar o dată pe an?! Și că asta ar trebui să îi umple pe ăia de respect?! De recunoștință.


Că ar trebui să pupe mâna care întinde plasa cu două portocale, o ciocolată cu alune și ceva napolitane pline de E-uri?!

Ei sunt cum sunt, își târăsc karma și nimic mai mult. Noi suntem atât de plini de importanță încât uităm preț de peste 360 de zile pe an însăși umanitatea nostră. ”Chestia” care ar trebui să ne anime în fiecare secundă din cele 24 de ore zilnice. Râdem de ”corporatiștii” care își programează orice acțiune, dar nu ne dăm seama că suntem exact la fel, într-o oarecare altă nuanță și e foarte trist. La fel de trist ca ideea că că Crăciun e musai să mâncăm ”pe săturate”, că e obligatoriu să avem pe masă n feluri de prăjituri, aperitive, fripturi și sarmale.

 

3 COMENTARII

  1. Craciunul e o sarbatoare sfanta … nasterea Domnului Isus …care ne aminteste sa fim mai buni … daca o fapta facuta de mai multe organizatii deranjeaza, ar trebui sa-ti ridice un semn de intrebare … traim intr-o tara in care nu e lapte si miere, poate ce-i care au strans cadourile ( ” țoale purtate de alții înainte ” ) au dat din bunul lor de care, poate aveau nevoie, dar au facut-o din INIMA!!!

    • Stii, Natan, chiar azi am citi un articol care prezenta un batran cersetor care, primind 100 de dolari, a cumparat alimente si pentru ceilalti sarmani. Da, sunt printre noi oameni care nu-si permit a face un gest uman pentru altii mai sarmani ca ei, dar o data pe an, probabil de Craciun, rup putin din nimicul lor si-l daruiesc altora. Dar acestia sunt putini, iar acest articol nu cred ca-i are in vedere. Sunt convins ca doamna Petrovici bate mult mai departe. Sa fim sinceri, e plin facebook-ul, de exemplu, de insi care-si posteaza marinimia in aceste zile. Firmulite care cheama presa la cele cateva cateva portocale pe care le-mpart. Era o poza celebra cu un copil subnutrit acompaniat de un vultur care-i astepta moartea – sunt convins ca poza nu era facuta de Craciun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.