Program de basm în luna cadourilor la Centrul Cultural German. Ce evenimente...

Program de basm în luna cadourilor la Centrul Cultural German. Ce evenimente au loc pentru cei mici

0
DISTRIBUIȚI

 

 

Biblioteca Centrului Cultural German, transformată în această săptămână într-un atelier de prăjiturele pentru Moş Nicolae, îi aşteaptă astăzi după-amiază, de la ora 17,00, pe copiii cu vârste între 4 şi 7 ani să devină spiriduşi care construiesc „das Haus der Nikolaus” (căsuţa lui Moş Nicolae) din dulciuri, ascultând şi cântând în acelaşi timp colinde germane. Vor fi citite, de asemenea, poveşti legate de această sărbătoare atât de îndrăgită de copii, care pregăteşte deja atmosfera Crăciunului. Intrarea tuturor celor care doresc să participe este liberă.

 

Tot astăzi, de la ora 16,30, în ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy va fi proiectat filmul „Der ganz große Traum” (Cel mai mare vis), în cadrul seriei de filme germane „FilmparaDE”. Filmul, a cărui regie este semnată de Sebastian Grobler, este povestea lui Konrad Koch, profesor şi pionier al fotbalului, şi prezintă începuturile fotbalului în Germania. Filmul va fi prezentat în limba germană cu subtitrare în limba engleză. Atmosfera de basm a acestei luni va fi menţinută şi prin lectura actorului Christian Bormann de la teatrul german, care a pregătit pentru o clasă din ciclul primar a liceului Lenau un program de basme tradiţionale şi colinde germane, care vor putea fi ascultate în 9 decembrie, la ora 11, în biblioteca centrului.

Centrul cultural German a pregătit şi un program de Crăciun, care va începe în 13 decembrie, la ora 11,00, cu prezentarea cărţii pentru copii „Maike şi norişorul” de Tanja Becker, care va fi urmată de o lectură bilingvă cu minunate întâmplări petrecute în lumea norilor şi pe pământ, în care realul se îmbină cu fantasticul.


Biblioteca centrului, împodobită festiv, va prezenta copiilor filme şi cărţi cu basme de Crăciun, obiceiuri legate de această mare sărbătoare, va pune la dispoziţie mese pentru desen şi jocuri şi va organiza un mic concurs cu premii. Nu vor lipsi colindele germane şi tradiţionala turtă dulce. Ultimul eveniment al acestei luni va fi prezentarea filmului „Die Vermessung der Welt” (Măsurarea lumii), în regia lui Detlef Buck, care va fi prezentat în 18 decembrie, ora 18,30, la ceainăria librăriei Cărtureşti, în cadrul seriei „FilmparaDE”. Doi germani explorează lumea la începutul secolului al XIX-lea. Alexander von Humboldt pleacă să cerceteze America de sud, în timp ce Carl Friedrich Gauß devine un renumit matematician în urma cercetărilor făcute acasă, în biroul său. Cei doi se întâlnesc după ce au devenit celebri şi au îmbătrânit. Filmul este realizat după bestseller-ul lui Daniel Kehlmann, care a fost şi coautor al scenariului filmului. Prezentat în limba germană, acesta este subtitrat în limba engleză.

Centrul Cultural German anunţă primul examen TestDaF din 2015 în 10 februrie, înscrierile pentru examen putând fi făcute exclusiv online. Examenul se adresează celor care vizează admiterea la o facultate din Germania, obţinerea unei burse de cercetare sau participarea la programe de studiu ale Uniunii Europene în aceeaşi ţară ori au nevoie să facă dovada cunoştinţelor de limba germană în ţara de origine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.