Rețea de evaziune fiscală din fonduri europene, ANIHILATĂ de DIICOT. Ce prejudiciu...

Rețea de evaziune fiscală din fonduri europene, ANIHILATĂ de DIICOT. Ce prejudiciu imens a fost creat

0
DISTRIBUIȚI

Un  număr de 37 de percheziții domiciliare efectuate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti  împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Iaşi, Cluj, Piteşti, Ploieşti, Bacău şi a Serviciilor  de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi Vrancea şi Caraş-Severin au avut loc în această dimineață. Este vizată destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală,  spălare de bani. Folosind declaraţii false evazioniștii au obținut, fără drept, fonduri europene. Membrii rețelei mai sunt aczuați de fals in înscrisuri sub semnătura privata şi  uz de fals.

La această grupare  au aderat mai multe persoane, din medii diferite care s-au specializat fiecare având atribuţii clar determinate.”Gruparea îşi desfăşura activitatea in mod coordonat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscala (prin înfiinţarea si utilizarea de societăţi comerciale in scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, societăţi care erau trecute pe numele unor persoane modeste material si cu un nivel minim de educaţie, în special din zonele rurale din Moldova si din Republica  Moldova, manipulabile, dar controlate in fapt de către membri grupării, activităţi subscrise în special obţinerii de resurse financiare consistente din activităţi evazioniste, respectiv livrări fictive de bunuri şi servicii către societăţi comerciale controlate de diverse structuri infracţionale) spălare de bani (prin preluarea de sume de bani cash de la diverşi „clienţi”, depunerea acestora în conturi bancare, aparţinând firmelor controlate de către acesta, urmată de repunerea acestora la dispoziţia „clienţilor”) înşelăciune (fraudarea unor instituţii bancare, prin contractarea de diferite tipuri de credite in baza unor acte falsificate si nerambursarea acestora) infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (prin obţinerea in mod fraudulos, in baza unor acte falsificate de fonduri financiare nerambursabile in cadrul diferitelor programe de finanţare) fals in înscrisuri sub semnătura privată (prin falsificarea documentelor necesare înfiinţării si utilizării societăţilor comerciale si a operaţiunilor comerciale si financiare aferente) si uz de fals (prin folosirea documentelor falsificate in scopul producerii de consecinţe juridice)”, transmit reprezentanții DIICOT.  Există suspiciuni că liderul gruparii a înființat societăţi comerciale și în alte state europene (Austria) sau societăţi off shore.

Prin activitatea infracţională s-a produs un prejudiciu de aproximativ 27.000.000 euro şi aproximativ 20.000.000 euro tentativă la infracţiuni  privind fraude cu fonduri europene.

La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse în vederea audierii 100 de  persoane.


Suportul de specialitate în acest caz a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.