Sărbătorile de iarnă bat la uşă. Nu e nevoie să vă scriu eu platitudini. Magazinele sunt pline încă din luna octombrie de produse specifice de Cărciun, căci pentru a face un ban în plus pe seama cumpărătorului naiv comercianţii sunt capabili să vândă orice, chiar şi semnificaţia sau sfinţenia unei sărbători.
La fel ca şi ei se comportă şi aleşii locali. În urmă cu câteva săptămâni, mai exact înainte de începerea campaniei electorale, consilierii locali făceau care mai de care opoziţie în plen. Şedinţe cu 40 de proiecte pe ordinea de zi se terminau în circa patru ore, iar luptele se dădeau pe punctele suplimentare, acolo unde PSD-iştii nu doreau să voteze, fiind acuzaţi de primarul Nicolae Robu de rele intenţii.
Ei bine, ieri un plen de 40 de puncte pe ordinea de zi a durat numai două ore, cu tot cu decernarea unui titlul de Cetăţean de Onoare. Suprinzător, consilerii nu s-au luat la harţă pe niciun subiect.
Singura schimabare care a trezit discuţii a fost finanţarea bisericilor, acolo unde consilierii au opinat că ar trebui ca banii să se dea pe un grafic bine stabilit. Au trecut fără comentarii perfectarea „afacerii Acvariului”, despre care Curtea de Conturi spune că nu a fost tocmai avatajoasă pentru primărie, dar şi creşterea finaţării pentru mai multe cluburi sportive, printre care şi ACS Poli, echipa de suflet a primarului Nicolae Robu. Iar consilierii au votat toţi cu bucurie şi zâmbet, fără comentarii.
La final, exact ca în operele lui Caragiale, primarul le-a mulţumit respectuos pentru cooperare şi, uite aşa, cei care acum două săptămâni se jigneau şi se contrau au făcut pace, fie spre bine poporului, fie pentru că s-a terminat campania electorală. Norocul nostru că au lipsit pupăturile, care ar fi fost mult prea greţoase.
„Sărbătorile de iarnă bat la uşă. Nu e nevoie să vă scriu eu platitudini.” zise ea, trantind o platitudine.
CIOCU MIC, CA VA SALTA D`NA
Sant alaturi de tine in momentele grele prin care treci acum cand il salta mascatii pe Bojin ,mentorul tau! Urmeaza si mosu` Stoia, ce crezi?
Timisoara nu are firma de ecarisaj. In Calea Sagului ,Piata Doina ,Dambovita e plin de caini comunitari ,nu a fost taiata iarba toata vara,pentru ca firma X care a avut sudul orasului si-a reziliat contractul cu Primaria .Si uite asa ,s-au certat ca la usa cortului in sedinte PSD -isti cu primarul si invers .RUSINE! Sa le crape obrazul tuturor ,ca au fost alesi de noi sa ne reprezinte interesele nu sa se balacareasca si sa se saboteze unii pe altii .Pe mine nu ma intereseaza culoarea politica ,dar cam asa s-au boicotat unii pe altii,nevotand proiectele pe ordinea de zi .Asa au crezut ca arata populatiei orasului ce primar are ,intaiul gospodar lipseste din oras.Critica e buna, dar cu rost!Nu ne opunem doar asa …ca unul e rosu si celalalt galben..Si pe noi ne manca cainii ,sar pe tine si iti iau mancarea din mana .Probabil le-a fost batut obrazul si la unii si la altii,de au reluat colaborarea .Ne-am saturat de anormalitate! Mai terminati odata cu articolele dezbinatoare.