Seri de colinde, la Dudeștii Noi, timp de o săptămână. Când pornește...

Seri de colinde, la Dudeștii Noi, timp de o săptămână. Când pornește „Alaiul colindătorilor” prin Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Începând de astăzi, timp de o săptămână, în comuna Dudeştii Noi se va desfăşura prima ediţie a programului intitulat „Seri de colinde”. Până în 22 decembrie, în fiecare seară, de la ora 18.00, grupuri de colindători printre care se numără corurile bisericilor din Dudeştii Noi, Timişoara Big Band şi ansamblul „Dudeşteana” vor vesti Naşterea Domnului. Programul de colinzi va putea fi ascultat în faţa bisericii catolice „Sf. Vendelin”, monument istoric care datează din 1751. În acelaşi loc se află scena Naşterii Domnului şi poate fi admirat un spectacol de lumini festive care acoperă străzile comunei.


Această iniţiativă doreşte să contribuie la păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor din comună dar şi la aducerea spiritului Crăciunului mai aproape de sufletele dudeştenilor.

Devenit deja tradiţie, „Alaiul colindătorilor” purcede la drum şi în acest an. În data de 19 decembrie, în jurul orei 11.00, numerosul grup va porni de la centrul de cultură şi artă de pe strada Ungureanu, va străbate Piaţa Libertăţii, bulevardul Revoluţiei, şi va poposi la consiliul judeţean, pentru a-i colinda pe mai-marii judeţului. În acest an, pe lângă fanfara „Pro Amicitia”, ansamblul profesionist „Banatul” şi corul şcolii de arte, vor fi prezente şi grupuri folclorice din câteva comune şi sate timişene cu vechi tradiţii culturale: Giroc, Belinţ, Moşniţa Nouă, Coştei, Buziaş, Breazova, Româneşti şi Curtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.