Studenții timișoreni sar în sprijinul familiilor sărace și al copiilor din centrele...

Studenții timișoreni sar în sprijinul familiilor sărace și al copiilor din centrele de plasament din Timiș. Cum poți pregăti și tu un cadou într-o cutie de pantofi

0
DISTRIBUIȚI

Campania caritabilă „ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi”, o încercare minusculă de a face lumea un loc mai frumos, se desfășoară și la Timișoara. Studenții de la Universitatea de Vest îi încurajează pe timișoreni să aducă un zâmbet pe chipurile mai multor copii sărmani care locuiesc în centrele de plasament din județul Timiș, dar și a membrilor unor familii nevoiașe. Campania caritabilă se va desfășura până în data de 15 decembrie, iar reprezentanții Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) se vor ocupa de colectarea și distribuirea pachetelor. Acestea pot fi donate zilnic la standurile amplasate în holul centrul al UVT, în zilele de luni și miercuri, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, respectiv în zilele de marți și joi la Facultatea de Drept.

Cei care doresc să pregătească un cadou într-o cutie de pantofi pot pune în ea dulciuri, dar nu ceva perisabil, caiete, creioane colorate, un ghiozdan, un penar, jucării, produse de igienă personală, o felicitare de Crăciun, haine sau orice alt cadou de care credeți că se va bucura cel care va primi cutia de pantofi.


„După încheierea perioadei de colectare a pachetelor, acestea vor fi distribuite către familiile nevoiașe din împrejurimi și către centre locale de plasament de către grupurile de voluntari implicate în proiect”, transmit reprezentanții OSUT.

Proiectul „ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi” a fost inițiat în anul 2007, la Cluj-Napoca. În decursul celor opt ani, proiectul a evoluat, ajungând celebru chiar și printre comunitățile de români de la nivel mondial. În prezent există 135 de centre de colectare, în 74 de orașe din nouă țări. „Dacă deschidem bine ochii, o să găsim la fiecare colț de stradă un copil sau adolescent singur, flămând, înfrigurat și părăsit. Nu salvăm lumea cu o cutie de pantofi umplută de dulciuri și alte lucruri, dar vom învăța, în timp, să ne gândim la ceea ce avem și nu la ceea ce ne mai dorim”, spun inițiatorii proiectului „ShoeBox”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.