Tensiune între liderii religioși. De ce a lipsit conducătorul unui cult de...

Tensiune între liderii religioși. De ce a lipsit conducătorul unui cult de la ceremonia de instalare a noului Mitropolit al Banatului

4
DISTRIBUIȚI

De la ceremonia de acum două zile, când noul Mitropolit al Banatului și-a luat în primire rolul, au lipsit o serie de fețe bisericești aparținând altor culte. Motivul e unul bizar și ține de… protocol: invitațiile nu conțineau niciun reper orar pentru ceremonial, iar unora dintre cei vizați le-au fost greșite numele.

Protopopul Bisericii Reformate din Timișoara, Fazakas Csaba, este unul din cei care s-au declarat jigniți de erorile de protocol și, în consecință, a refuzat să participe. El crede că nu s-a dorit prezența lui acolo. Argumentul e că a prmit o invitație care era adresată unei persoane ce purta numele lui scris cu o literă greșită și prenumele reprezentantului Bisericii Evanghelice Lutherane din Timișoara. „După 14 ani de prezență continuă la evenimentele organizate de Mitropolie chiar nu-mi vine să cred. Un singur răspuns pot să accept, acela că nu s-a dorit prezența cultelor. În această invitație nu scrie niciunde că este vorba de Biserica Reformată. Acel domn hibrid compus din numele meu scris incorect și din prenumele colegului meu evanghelic lutheran (Kovacs Zsombor) este ridicol. Nu se menționează nici un fel de funcție ierarhică, deși BOR este foarte sensibilă ca toți să știe cine are PS, ÎPS șamd. Am primit invitația pe 23 decembrie, în jurul orei 17.00.


Pe 24 dimineața am transmis, prin e-mail, copia scanată a invitației, la Mitropolie, cu mențiunea că «acest domn nu există». Am și sunat în data de 24 dimineața, dar nu a mai răspuns nimeni. Am avut buna intenție de a atrage atenția și nu am primit niciun răspuns nici până duminică dimineața, de aceea nu m-am dus la instalare. În ce mă privește, mesajul mi-a fost cât se poate de clar: nu s-a dorit prezența cultelor”, a spus protopopul Bisericii Reformate.

În invitația adresată de Mitropolia Banatului „domnului Fazekas Zsombor cu deosebită condiserație”, acesta este invitat să ia parte, pe 28 decembrie, „la întronizare precum și la agapa ce va urma la Hotel Timișoara”, fără să se precizeze ora la care va începe ceremonialul. Invitația e semnată de însuși patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, în calitatea de locțiitor al mitropolitului bănățean, iar acesta ar putea fi motivul pentru care oficialii Patriarhiei susțin că nu au nici un comentariu de făcut pe marginea invitațiilor eronate.

„Mitropolia Banatului a gestionat chestiunea”, a explicat părintele Contantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Preotul Lucian Florea, omologul său la nivelul Mitropoliei Banatului nu consideră că s-a comis vreo greșeală. „Toți cei care fac parte din Permanența Centrului Eparhial s-au implicat în realizarea invitațiilor. Nu pot nominaliza o persoană anume, a fost o muncă de echipă pentru ca lucrurile să iasă cum s-au văzut. Nu cunosc această problemă și cred că sunt foarte multe lucruri frumoase care merită relatate”, a spus, iritat, Florea.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.