TIMIȘOARA UITATĂ Podurile orașului (II) Urbea de pe Bega, orașul PREMIERELOR MONDIALE...

TIMIȘOARA UITATĂ Podurile orașului (II) Urbea de pe Bega, orașul PREMIERELOR MONDIALE și la capitolul poduri arhitecturale. Ce punte a devenit faimoasă în întreaga lume FOTO

1
DISTRIBUIȚI

Dezvoltarea oraşului în secolul al XVIII-lea dar mai ales în cel următor i-a determinat pe edilii oraşului să construiască poduri noi pentru a lega cele două părţi ale oraşului despărţite de cursul râului şi pentru a face faţă traficului tot mai intens. Cu excepţia podului metalic mutat în dreptul fostei fabrici de lanţuri, nu se mai păstrează nici un pod din secolul al XIX-lea, cele mai vechi fiind podurile construite la începutul secolului XX, înaintea izbucnirii primului război mondial.

pod decebal Podul Decebal

Construit în primul deceniu al secolului trecut, podul Decebal este, cu excepţia podului metalic, cel mai vechi pod al oraşului care s-a păstrat aşa cum a fost construit. Numit iniţial Ligeti Híd, apoi Parkstraβenbrücke, Podul de pe Aleea Parcului sau podul Neptun, el face legătura între Cetate şi Fabric pe cea mai importantă arteră care leagă cele două cartiere. Încă din 1902 primăria hotărâse construirea a trei poduri noi: podul din Piaţa Morii (Mihai Viteazul), cel de la piaţa de fân (Dacilor) şi podul Neptun (redenumit în prezent podul Decebal). Construcţia acestora a fost legată de regularizarea şi reconfigurarea cursului Bega în zona Fabric. S-a renunţat la numeroasele braţe secundare ale Begăi şi apele râului au fost dirijate într-un canal nou, care impunea construirea celor trei poduri. Actualul pod Decebal a fost construit pe uscat, concomitent cu săparea noii albii a canalului Bega şi a fost proiectat de inginerul constructor Mihailich Gyözö. Originar din Recaş, acesta a ajuns profesor universitar la Budapesta,  devenind ulterior o somitate în domeniu. Podul de beton armat, pe grinzi, pe care l-a proiectat, era o construcţie cu adevărat monumentală care avea la momentul respectiv cea mai mare deschidere din Europa. Lucrările au durat şapte ani, podul a fost inaugurat în anul 1909 şi a reprezentat, la vremea respectivă, o premieră mondială. A devenit celebru în scurt timp, fiind dat ca exemplu în multe cursuri universitare. Arhitectul podului a fost Körössy Albert Kálmán care l-a conceput în stilul Secession al anilor 1900. Acesta este decorat cu patru piloni şi balustradă şi se remarcă prin decorurile sale inedite.

pod traian

Podul Traian

Actualul pod din beton armat care a înlocuit podul Hunyadi (podul metalic) şi care leagă Cetatea de Iosefin şi de Elisabetin  a fost proiectat în 1911 de inginerul orăşenesc Lád Károly şi arhitectul budapestan Elemér Wachtel. Urma să fie decorat cu numeroase turnuri şi galerii dar din cauza războiului, a fost terminat doar parţial, în 1916, şi s-a renunţat la decoraţiunile care trebuiau să-i dea o înfăţişare artistică. Trotuarul pietonal a fost inaugurat chiar pe 1 ianuarie iar în luna septembrie a fost deschisă circulaţia pentru căruţe. Podul, monumental, are o deschidere amplă şi o balustradă masivă,  din feronerie meşteşugit lucrată deasupra râului, care se continuă cu una din piatră spre cele două capete. Pe cele două laturi ale podului dinspre Maria  au fost construite trepte care coboară spre Bega. Denumirea „Traian” i s-a dat după primul război mondial, când Banatul s-a alipit Regatului României Mari.

pod andrei saguna

Podul Mitropolit Andrei Şaguna

Pe vechile hărţi ale oraşului, podul apare sub numele de Podul Episcopal sau Podul Episcopilor. El face legătura între bulevardul Regele Ferdinand şi bulevardul Mihai Viteazul, fiind unul din cele trei poduri dintre cartierele Cetate şi Elisabetin. Înaintea actualului pod, trecerea râului se făcea în acest loc pe un pod de lemn, apoi pe unul din fier.


Alături se afla un pod de cale ferată pentru linia care venea de la gara de nord pe actualul bulevard al Republicii, pe lângă parcul Scudier (parcul central) şi catedrală, pe care trecea trenul spre Baziaş. Acesta a fost desfiinţat în 1932, când s-a renunţat la sectorul de cale ferată care trecea prin centrul oraşului, întreg traficul feroviar fiind mutat pe podul Modoş. Cum circulaţia a devenit tot mai intensă, podul metalic nu mai făcea faţă solicitărilor şi în ianuarie 1912 primăria i-a cerut arhitectului budapestan Kálmán Gerster să proiecteze împreună cu inginerul orăşenesc Lád Károly jr. Un pod nou, din beton armat, care avea să poarte numele de Podul Episcopilor. Lucrările la fundamentul podului au început pe 12 iunie 1912, erau încheiate în linii mari în septembrie iar turnarea betonului a început în martie 1913 şi a fost terminată în iunie. În toamnă a avut loc proba de rezistenţă  a podului sub conducerea inginerului-şef al oraşului, Sedlacek, în noiembrie au fost montate  candelabrele şi lămpile de iluminat stradal iar pe 9 decembrie 1913 vechiul pod a fost demolat.

Inaugurarea podului episcopal a avut loc în 1914. Acesta avea o lăţime de zece metri şi câte 2,5 metri pe lateral, pentru pietoni, scări de-o parte şi de alta, la ambele capete,  care coboară pe faleza Begăi iar pe cele patru socluri care există şi astăzi urmau să fie aşezate busturile a patru episcopi catolici ai Banatului: Gerardo Sagredo, primul episcop de Morisena (Cenad) la 1030, sanctificat ulterior, şi episcopii Lonovics József, Alexander Dessewffy şi Köszeghy László. Statuile ar fi trebuit să fie executate de sculptorul Zsigmond Kisfaludi Strobl dar proiectul a fost abandonat ca urmare a izbucnirii primului război mondial. Este şi astăzi unul din cele mai frumoase poduri ale Timişoarei.

 

1 COMENTARIU

  1. Daca nu ma insel undeva la piciorul acestui pod era cindva o berarie . Banateanca se numea . Era in anul 1971 . Venisem la repartia pe post in invatamant.In acel an matematica era repartizata la Timisoara ! Si inca ceva de pomina !!! Am baut de ,, fericire ” in acea dupa-amiaza 20 ( douazeci ) de sticle de bere !!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.