Atât vechile poduri de lemn cât şi cele metalice construite în ultimul sfert al veacului al XIX-lea au fost înlocuite treptat cu poduri noi, din beton armat. Dacă în perioada interbelică nu a fost neglijată partea estetică a podurilor, la cele construite în anii regimului comunist s-a ţinut cont doar de rolul lor utilitar şi n-a existat nici o preocupare pentru înfrumuseţarea acestora cu elemente decorative care să le confere vreo valoare artistică. În Iosefin au fost construite trei poduri noi, unul în anii interbelici şi două în regimul comunist, iar denumirile din timpul administraţiei austro-ungare au fost înlocuite cu altele noi.
Podul Bem şi Podul Eroilor
Între străzile Iancu Văcărescu şi Dimitrie Bolintineanu, în dreptul pieţei Iosefin, a existat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, podul Bem, un pod metalic construit în 1870-1871, în aceeaşi perioadă cu podul Hunyadi. Erau primele poduri metalice ale Timişoarei, construite pe infrastructură de cărămidă. Podul Bem a fost demolat în 1938 şi în locul lui s-a construit, în acelaşi an, un pod din beton armat, al cărui proiectant a fost inginerul Ioan Polen, din cadrul serviciului tehnic municipal. Se remarcă balustrada elegantă şi postamentele de piatră, pe care se înalţă stâlpi de iluminat decorativi, din fier forjat. În timpul regimului comunist, strada a fost închisă şi podul şi-a pierdut mult din importanţa sa.
Podul Ancora de Aur şi Podul Ştefan cel Mare
Potrivit vechilor hărţi ale oraşului, în locul actualului pod aflat pe bulevardul general Ion Dragalina exista un pod de lemn. O dată cu creşterea numărului de fabrici din cartierul Iosefin, în 1871 s-a construit un pod metalic, la modă pe atunci, care era destinat transporturilor grele şi avea o înălţime suficientă pentru a permite trecerea şlepurilor care navigau pe Bega. Cum şi acesta a devenit prea mic pentru traficul din ce în ce mai intens, a fost înlocuit în 1891 cu un alt pod metalic, a cărui suprastructură era formată din cinci arce parabolice din metal. A fost primul pod rutier din oţel turnat care a fost deschis circulaţiei publice din întregul bazin carpatic şi era cunoscut sub numele de Ancora de Aur sau podul gării.
Pe pod circula tramvaiul către gară, iar în 1899, cu ocazia electrificării acestuia, podul a fost lărgit cu doi metri prin adăugarea a încă două arce metalice. Prevăzut cu parapeţi din fontă, era cel mai frumos pod al Timişoarei la acea vreme. Avea o deschidere de aproape 40 de metri şi o lăţime carosabilă iniţială de 5,60 metri, mărită apoi la 7,60 metri şi lărgită din nou la începutul secolului XX. Podul fusese proiectat de Toth Robert, şeful atelierului de poduri de la Uzinele Reşiţa, unde s-a realizat un număr impresionant de părţi metalice pentru diferite poduri din Europa centrală şi de est. Cele mai multe poduri metalice din Banat şi numeroase din cele aflate în Transilvania fabricate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au fost confecţionate, de asemenea, la celebra uzină.
În timp, podul s-a deteriorat şi în 1939 a fost închis pentru circulaţia vehicolelor iar doi ani mai târziu s-au făcut unele lucrări de consolidare. Deşi avea o vechime de jumătate de secol, în timpul celui de-al doilea război mondial a rezistat şi la trecerea tancurilor. Construirea unui pod nou fusese hotărâtă încă din 1937, dar din cauza războiului şi a lipsei fondurilor un pod nou a fost construit abia în 1956. Este actualul pod din beton armat, care a fost proiectat de inginerii bucureşteni M. Minulescu şi G. Cernescu. Construit pentru circulaţia pietonilor, traficului auto şi tramvaielor, nu are calităţi estetice deosebite ci doar un rol utilitar, făcând legătura între cartierul Iosefin şi gara de nord. Denumirea lui actuală este Ştefan cel Mare.
Podul Regal şi Podul Muncii
Pe locul podului care leagă bulevardul Iuliu Maniu de strada Gheorghe Pop de Băseşti s-a aflat, odinioară, un pod de lemn, a cărui ultimă mare reparaţie datează din 1898.
Cum picioarele podului se aflau în albia râului şi îngreunau foarte mult navigaţia, acesta a fost înlocuit în 1913 cu un pod metalic care refolosea structura celui de pe canalul Suboleasa din Fabric. Podul, care se aflase între fosta fabrică de pantofi „Turul” şi cimitirul de pe Calea Buziaşului, a fost demontat după săparea noii albii a râului şi reconstruit în Iosefin. Acest pod a fost cunoscut sub numele de Podul Regal (Három Király hid, Podul Trei Crai).
După două reparaţii mari în 1936 şi 1977, vechiul pod a fost demolat şi în locul lui a fost construit actualul pod din beton armat precomprimat, dat în circulaţie în 1978. Podul, fără decoraţiuni, este asemănător ca aspect cu cel care duce spre gară, dar cu cele patru benzi ale sale este principalul pod rutier peste Bega din vestul Timişoarei. A fost numit Podul Muncii dar este cunoscut mai degrabă sub numele de „podul de la fabrica de tutun”.
