Aproape 20 de școli din județul Timiș, verificate pentru a obține o...

Aproape 20 de școli din județul Timiș, verificate pentru a obține o nouă acreditare. Ce se întâmplă cu cele care nu o primesc

0
DISTRIBUIȚI

Ministerul Educației Naționale este cu ochii pe câteva unități de învățământ din județul Timiș, care sunt verificate, în această perioadă, de către o echipă ARACIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar). Evaluatorii verifică dacă cele 17 școli fac dovada că din punct de vedere al calității merită să fie acreditate. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, unitățile de învățământ trebuie să obțină o astfel de acreditare o dată la cinci ani.

Școlile din județul Timiș care sunt evaluate sunt din localitățile Lenauheim, Pesac, Voiteg, Sacoșu Turcesc, Pișchia, Pietroasa, Topolovățu Mare, Livezile, Dudeștii Vechi, Fibiș, Fârdea, Foeni, Gerau, Ohaba, Șandra, Secaș și Tomești.

„Nu este foarte ușor pentru aceste școli să facă dovada calității, mai ales că sunt școli din mediul rural și sunt foarte mulți indicatori pe care trebuie să-i dovedească, sunt anumite standarde pe care trebuie să le îndeplinească”, explică Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Potrivit reprezentanților ISJ Timiș, în cazul în care unele dintre școli nu vor obține acreditarea de la ARACIP, acestea nu-și vor închide porțile, însă s-ar putea ca unii părinți să nu-și mai înscrie copilul în unitatea de învățământ respectivă, dacă se interesează și află că nu are acreditare.


În viitorul apropiat vor fi evaluate și două școli din Timișoara. Este vorba despre Colegiul Național „C. D. Loga” și Colegiul Național Bănățean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.