Bilanțul Poliției de Frontieră Timișoara pe 2014. Care au fost cele mai...

Bilanțul Poliției de Frontieră Timișoara pe 2014. Care au fost cele mai întâlnite infracțiuni și cum a evoluat numărul migranților ilegali

4
DISTRIBUIȚI

Anul care a trecut a adus Poliției de Frontieră Timișoara trei noi puncte de trecere a frontierei (Foeni, Lunga şi Valcani), și mii de infracțiuni constatate pe raza de competență.

În cursul anului 2014 au fost constatate la frontieră un număr de 3.773 fapte ilegale: 1.021 infracţiuni şi 2.752 contravenţii. Majoritatea infracțiunilor au vizat falsul și uzul de fals (308), urmate de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (187), contrabandă şi fraude vamale (155). Au existat 48 de tentative de trecere ilegală a frontierei, 27 de treceri ilegale, 16 infracțiuni de trafic de migranți, dar și cazudi de furt sau braconaj.

Dintre cele 2.752 măsuri de sancţionare contravenţională aplicate, un număr de 1.325 au fost avertismente, iar 1.427 au fost amenzi având o valoare totală aplicată de 528.720 lei.

Aproape 2.000 de persoane nu au fost lăsate să iasă din România, din diferite motive legale, în majoritatea cazurilor datorită lipsei documentelor de călătorie valabile sau expirate. Deopotrivă, nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 847 cetăţeni străini, în special datorită faptului că nu posedau mijloace de subzistenţă, sau aveau nereguli în documentele de călătorie.

În ceea ce privește migrația ilegală, au fost înregistrate un număr de 75 evenimente de treceri şi tentative de trecere ilegală a frontierei, cu 176 persoane implicate.


Într-un număr de 16 evenimente au fost depistaţi 32 traficanţi de migranţi. „Faţă de anii 2012-2013, în cursul acestui a scăzut numǎrul migranţilor proveniţi din ţǎrile Orientului mijlociu şi Africii de nord – 35 migranţi în 2014 faţǎ de 1.538 în 2012. Începând cu luna noiembrie 2012, după aplicarea Acordului de readmisie cu Republica Serbia, din 20.09.2012, prin care fiecare parte se obligă să-şi preia proprii migranţi care intră ilegal direct de pe teritoriul celeilalte, numărul evenimentelor înregistrate s-a redus la nivelul mediei anuale de dinaintea anului 2011”, a declarat Mihaela Leș, ofițerul de presă al Inspectoratului Poliției de Frontieră Timișoara.

Tot anul trecut au fost constatate un număr de 144 cazuri de contrabandă cu tigări, în care au fost implicate 248 persoane, cele mai multe evenimente fiind înregistrate la sectoarele poliţiei de frontieră Naidaş, Drobeta Turnu Severin, Moraviţa şi Jimbolia. În cazurile de contrabandă au fost confiscate un numǎr de 329.997 pachete ţigǎri, în valoare totală de 3.960.000 lei.

4 COMENTARII

  1. Frumos, mirific, mi-au dat lacrimile de bucurie !!!
    Deci trebuie să înțelegem că această unitate manegeriata de olteni pe aproape toate nivelurile merge strună? ????!!!
    Aha, interesant ,deci incompetența și pupatul dosuri.or se premiază și așa ajunge un imbecil îngâmfat ce a fost controlat și sancționat de IGPF sa primească salar de excelentă (mă refer la cine altul decât Mariusica Papara) sau un ginere puturos și analfabet,promovat lider de sindicat, de asemenea este recompensat cu salar de excelență (mă refer la Tabac Georgica -ginerele vestitului „MUICĂ” ??????????!!!!!!
    Vai și amar,principiul după care se conduce este , sa fie liniște, sa nu ne reclame nimeni și sa mulțumim factorii agitatori !

  2. N-ar fi rău daca si la I.T.P.F Timis,la toate structurile subordonate ,la Aeroportul Timisoara s-ar face un control „la sânge”,aşa ca la I.P.j.Timiş,surprizele ar fi de necrezut,privind competenţa la cel puţin 80% din efective.

  3. DE CE NU SUNT ARESTATI URMARITI GENERALI CU INFRACTIUNI PE TERITORIU AUSTRIEI CARE TREC PRIN VAMA NAIDAS NE STINJENITI DE POLITISTI ROMANI SI ARESTATI DEPOLITISTI SIRBI. BRAVO! POLITIEI DE FRONTIERA ROMANE.O SA FAC O PETITIE AMBASADEI AUSTRIEI IN LEGATURA CU ACEST FAPT.VEZI CAZUL DIN 4.11.2014 SI 17.01.2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.