DNA, Poliţia Economică, politicieni, oameni de afaceri, în lumina reflectoarelor în „Proștii...

DNA, Poliţia Economică, politicieni, oameni de afaceri, în lumina reflectoarelor în „Proștii sub clar de lună”. Când are loc premiera GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1418840818">

Noua știre ultra-fierbinte, cea care ține paginile tuturor ziarelor, cea care întrerupe programul TV sau se prelinge mereu și mereu pe o dungă lată, galbenă, estompând orice altă imagine de pe ecran, are o singură replică și tot mai mulți jucători: DNA, DIICOT, Poliţia Economică, politicieni, oameni de afaceri, președinți de consilii județene, de partide și așa mai departe. acestea sunt coordonatele cu care se poate naște un spectacol-eveniment.

Extrem atent la raporturile sensibile dintre teatru și societate, Teatrul Național din Timișoara recuperează din istoria teatrului românesc comedia lui Teodor Mazilu, „Proștii sub clar de lună”. Este un text publicat prima dată în 1962 care se dovedește, însă, de o actualitate aproape chirurgicală. „«Proștii sub clar de lună» este o poveste despre dragostea în vremea… ticăloșiei. Toate personajele-vedetă ale momentului se regăsesc în cuvintele personajelor lui Mazilu, bărbați și femei cu gândire șablonată și sentimente castrate, dar încercând, totuși, în replici a căror savoare își regăsește nealterată întreaga prospețime, să devină «oameni», adică să iubească”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.

Racordul la prezentul imediat al acestui text esențial al dramaturgiei românești este asigurat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, care se plasează estetic într-o modernitate în egală măsură a ideilor și a esteticii. Secondat de scenograful Mihai Vălu, muzicianul Horea Crișovan și artistul video Lucian Matei, regizorul a început zilele acestea repetițiile, cu distribuția formată din actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan și Alina Chelba.

Premiera spectacolului este programată duminică, 29 martie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național. Biletele s-au pus în vânzare la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), al căror program este de la ora 11.00 la ora 19.00, de marți până duminică.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.