FABULOS Costul unui kilometru de linie de metrou, mai mare ca bugetul...

FABULOS Costul unui kilometru de linie de metrou, mai mare ca bugetul Timişoarei pe 2014. Ce preţuri se practică în marile oraşe ale lumii

1
DISTRIBUIȚI

Întors relaxat şi bronzat din vacanţa din Dubai, primarul Nicolae Robu anunţa săptămâna trecută că a dat drumul unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui metrou în urbea de pe Bega. Fără a pomeni vreun cuvânt legat de costuri, edilul şef menţiona totuşi că o asemenea investiţie nu poate fi realizată cu bani de la bugetul local. PRESSALERT.ro a efectuat o căutare cu privire la costurile de construire a mai multor linii de metrou de la nivel internaţional, dar şi din Bucureşti.

În 2011, Ministerul Transporturilor semna două contracte pentru extinderea reţelei de metrou din capitală. La acea dată, presa locală sesiza că există discrepanţe majore în ceea ce priveşte costurile de construcţie. În vreme ce tronsonul de un kilometru ce cuprindea staţia şi depoul Valea Ialomiţei, din cartierul Drumul Taberei costa 55 de milioane de euro, tronsonul de 6,22 kilometri dintre staţiile Râul Doamnei-Eroilor, din partea de vest a Capitalei, costa 215 milioane de euro, adică circa 35 milioane de euro pe kilometru.


Reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime de circa 70 de kilometri şi 49 de staţii.

În ceea ce priveşte costurile de la nivel internaţional, un studiu făcut de pedestrianobservations arată că extinderea liniilor de merou implică costuri uriaşe. Spre exemplu, Singapore Thomson MRT Line care se va deschide în 2019 are un cost de 18 milioane de dolari pentru 30 km, adică 600 de milioane de dolari pe km.

Hong Kong Sha Tin to Central Link un segment de doar un kilometru care va fi finalizat în 2018 costă 586 de milioane de dolari.

Singapore Downtown MRT Line aflată în lucru din 2008 cu termen de finalizare 2017 costă 20.7 miliarde de dolari pentru un tronson de 42 km. Astfel, preţul pe kilometru este de 493 de milioane. Şi ceva mai aproape de noi, linia de metrou din Budapesta finalizată în 2014 cu o lungime de 7.4 km a costat nu mai puţin de 358 de milioane de dolari pe kilometru.

Pentru a vă face o idee, în anul 2014 Timişoara a avut un buget de 309 milioane de euro, adică 364 milioane de dolari.

 

1 COMENTARIU

  1. Robu asta este sclerozat rau. Cum sa fie rentabil metroul daca insasi autobuzele sunt aproape goale ? Robu ar trebui tinut la izolator ca se numeste inchisoare ca se numeste spital de tra-la-la dar asa nu se mai poate. Vinovati sunt si cei care l-au admis pe lista de candidati. Avem hoti, avem puturosi acum avem si un bolnav…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.