Lucrările la Sala Polivalentă, în grafic. Ce termen de finalizare anunţă Primăria...

Lucrările la Sala Polivalentă, în grafic. Ce termen de finalizare anunţă Primăria Timişoara

1
DISTRIBUIȚI

Lucările la Sala Polivalentă din Timişoara merg bine. Sau cel puţin asta susţine Primăria Timişoara. Şefa Direcţiei de Comunicare a municipalităţii, Alina Pintilie, ne-a informat că „structura corpului administrativ a fost finalizată în întregime, iar partea de finisaje interioare şi exterioare este finalizată în proporţie de 90%, în vreme ce structura corpului sălii a fost finalizată în proporţie de 98%, iar finisajele interioare şi exterioare sunt terminate în proporţie de 35%. Lucrările de instalaţii interioare au fost finalizate în proporţie de 80%, iar cele exterioare 50%”.

Primăria a mai informat şi că achiziţia de dotări şi echipamente se află „în procedura de selecţie şi atribuire, conform listelor întocmite de către proiectant, stadiul actual fiind de analiză a ofertelor, acestea urmând să fie montate şi puse în funcţiune în cursul lunilor aprilie-mai”.

Conform estimărilor făcute de Direcţia de Clădiri, Terenuri şi Sport a primăriei, lucrările la Sala Polivalentă se vor încheia în luna iunie 2015.

Vă reamintim că valoarea totală a investiţiei este de 29.970.000 lei, din care 19.875.000 lei bani pentru construcţii şi montaj, contribuţia de la bugetul local fiind de 10.000.000 lei, conform HCL nr.


196/04.04.2013. Pentru finalizarea obiectivului început pe vremea când primarul Nicolae Robu era rector al Univesităţii Politehnica, Primăria Timişoara a devenit asociat al instituţiei de învăţământ, preluând jumătate din valoarea investiţiei. Sala Polivalentă va avea o capacitate de 2.500 de locuri, fiind destinată organizării şi desfăşurării de competiţii sportive internaţionale.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

  1. cum de in Calea Sagului, Iosefin, Mehala, de exemplu nu exista nicio sala, niciun bazin si niciun proiect? e alt oras? sau nu sta nimeni de la consiliul local/judetean pe acolo?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.