MERITOCRAȚIE Sanda Greblă, asistenta personală a primarului Robu, a devenit funcționar public....

MERITOCRAȚIE Sanda Greblă, asistenta personală a primarului Robu, a devenit funcționar public. Vezi cum a fost posibil

5
DISTRIBUIȚI

Sanda Greblă, consiliera personală a primarului Nicolae Robu, și-a schimbat statutul – este, de ieri, funcționar public în cadrul Direcției tehnice din Primăria Timișoara, conduse de Culiță Chiș. Aceasta a fost adusă ca și asistentă de către Robu pe motiv că a absolvit cursurile Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest cu media de licență 9. 50. Ulterior a finalizat un masterat în Administrație Publică, iar primarul Nicolae Robu a lăudat-o în plenul Consiliului Local Timișoara pentru că a luat nota 10 la dizertație. Sanda Greblă a dat examentul, l-a câștigat, iar, ieri, a depus deja jurământul de funcționar public în sala mare a primăriei, în fața șefului său, Nicolae Robu.

Surse din Primăria Timișoara au declarat pentru PRESSALERT.ro că două posturi au fost scoase la concurs recent, unul dintre ele fiind câștigat de Sanda Greblă. Motivația pentru care au fost scoase la concurs – este nevoie de mai multe persoane care să se ocupe de proiectele care se vor derula cu fonduri europene. Încă două posturi vor fi scoase, dintr-un total de 12 care sunt necesare, pentru ca proiectele legate de fonduri să fie întocmite.

În calitatea sa consilieră a primarului Nicolae Robu, Greblă  s-a remarcat după afacerea licitației de la Sala Olimpia, care s-a organizat la doar 23 de zile de la votul din consiliul local, cu dedicație pentru fratele iubitului acesteia Bogdan Patițoiu.


Edilul șef al orașului a recompensat-o și cu un loc în consiliul de administrație al RETIM, instituție care l-a cadorisit recent pe Robu cu un bolid de lux.

Saltul este unul uriaș pentru Greblă, care pe post de consilier de taină al primarului a avut mai mult atribuții de secretariat, decât de expert în proiecte ale administrației publice: să se ocupe de agenda edilului şef, de întâlniri, să consemneze discuţiile acestuia, să întocmească minutele de discuţii şi să îndeplinească toate activităţile de secretariat.

sanda grebla nicolae robu

 

5 COMENTARII

  1. Banuiesc ca are salar de debutant in randul functionarilor publici care nu ar trebui sa depaseasca vreo 750 lei in mama si nu mai poate beneficia de alte prime sporuri sau diverse pt ca contravine legilor in vigoare….

  2. 1)sa lamurim un lucru = robu a pus botul la grand famiglia penalia
    fiindca ii place, a intordus in cercul de incredere, mostenit de la
    ciuhandu (pe care nu-l poate schimba/nu vrea sa-l schimbe datorita
    rentabilitatii financiare),pe grebla sanda ( si alte cateva bucati) , continuind traditia. A lansat un concurs cu dedicatii doar pentru cei alesi prin frauda si minciuna
    2)robu a reusit la alegeri sa iasa pe locul 2 desi ciuhandu s-a retras iar
    in prostia lui a crezut ca este cel mai destept fiind doar unicul idiot
    3) in ziarul tion cititi articolul cu concursul de capete luminate si
    veti intelege pentru cine s-a facut concursul- blonda currem a fost
    investita cu sarcina de a credibiliza introducerea greblei in administratie
    publica robiana ca un diamant gasit in rahat
    4)nimic nou dar trebuie sa vedem pe robo(nero) in lumina rolului de edil al
    timisoarei- momentan dupa jumatatea mandatului nu a finalizat nici piata Rosie -fosta Libertatii- si demolarile continua . NU are nici un proiect
    proiect personal in municipiu si vegeteaza pe proiectele lui ciuhandu
    5) pe zidurile cladirilor este un portret al lui robo+ceausescu si acest
    aspect nu trebuie uitat- esecul lui robu consta in similitudinea idiotului
    separat de interesul cetatenilor care l-au ales. Solicit pe aceasta cale PSD sa se mobilizeze din timp pentru a opri pe nero demolatorul de la mandatul doi
    la care viseaza
    6 acest oras este populat cu oameni si nu cu masini, are cerinte normale ce
    nu pot fi intelese de un parvenit adus inoportun de renuntatea lu ciuhandu
    7 cetateni cititi , cititi , scrieti deoarece scrisul nu poate fi oprit nici
    de catre glont

  3. asa grebla mi-as lua si eu pt.la vara,sa strang fanul cu ea,apoi sa-l calcam impreuna.Fata arata bine,daca are si program fain inseamna ca din grebla a devenit roaba! primaru stie!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.