Niţu: Alina Gorghiu a avut două dosare la PICCJ, în care s-a...

Niţu: Alina Gorghiu a avut două dosare la PICCJ, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

0
DISTRIBUIȚI

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a spus, miercuri, că preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a fost implicată în două dosare aflate pe rolul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul acestora fiind dispusă neînceperea urmăririi penale.

„În prezent, pe rolul Secţiei de urmărire penală nu există niciun dosar în care să fie cercetată doamna Gorghiu.


Au existat două dosare soluţionate în 2010, cu neînceperea urmăririi penale”, a spus Niţu, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Precizarea procurorului general al României vine după ce în presa s-a scris că Alina Gorghiu ar fi cercetată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un dosar de fals şi uz de fals, fiind anchetată pentru obţinerea în mod ilegal a diplomei în drept. Sursele citate au menţionat că în acelaşi dosar ar fi implicaţi mai mulţi mediatori.

Alina Gorghiu a fost aleasă, în 18 decembrie, în funcţia de preşedinte al vechiului PNL şi copreşedinte al PNL alături de Vasile Blaga, în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.