Problema elevilor de la Colegiul „Emanuil Ungureanu”, care învaţă în FRIG, subiect...

Problema elevilor de la Colegiul „Emanuil Ungureanu”, care învaţă în FRIG, subiect fierbinte la PRESSALERT LIVE. Cine a promis că va face rost de bani pentru reparaţii VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

În vreme ce primarul Nicolae Robu anunţă că a comandat un studiu de fezabilitate pentru ca în Timişoara să se construiască linii de metrou, elevii Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din localitate, aflat în vecinătatea primăriei, „fac frigul” zi de zi în clase.

„E frig în câteva săli de clasă pentru că geamurile nu au mai fost schimbate de mult timp, iar clădirea nu este izolată. În cinci-șase săli de clasă e destul de frig, astfel că elevii stau cu gecile pe ei. Într-o clasă, elevii au adus o aerotermă. Și la mine în cabinet este frig. Noi avem mulți copii care fac naveta și vin prin frig, iar când ajung în clase stau tot în frig. Cele mai mari probleme sunt în clasele mari din corpul B, cealaltă parte este mai călduroasă. De mulți ani ne confruntăm cu această problemă, este greu și pentru voi”, a declarat Ionuț Retca, profesor în cadrul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara.

Învitaţi la PRESSALERT LIVE, consilierii locali Sandu Ştefan de la PNL şi Adrian Orza, independent, au comentat pe marginea situaţie ruşinoase. Orza a spus că „din păcate în ultimii ani nu s-au mai făcut investiţii la şcoli, nu ştiu din ce motive.


Înainte se mai făceau, dar nu cu sume mari. Am preluat şcolile în 2004 fără sursă de finanţare. Între timp Lenau, Calderon au fost reabilitate pe fonduri europene, dar restul au rămas aşa”.

Ştefan spus că liceul cu pricina este „într-o clădire din centrul oraşului care trebuie să se încadreze între nişte norme de urbanism mai stricte. Probabil că investiţia va fi mai mare, eu chiar voi avea grijă să vedem ce se poate face în acest an. Reparaţia faţadei este una, şi schimbarea ferestrelor acoperă problemele copiilor”.

Până una alta, viceprimarul Dan Diaconu anunţa la deschiderea anului şcolar 2014 un concurs de un milion de euro pentru cei mai buni elevi. Viceprimarul anunța începerea unei competiții dedicate tuturor școlilor din oraș.

„Înseamnă o competiție între școlile din Timișoara, bazată pe medii generale, olimpici, competiții extracuriculare, tot ceea ce putem măsura. La sfârșitul acestui an școlar, milionul de euro nu se oferă școlii, ci se oferă lucrări în valoare de această sumă, se oferă dotări, se oferă prime pentru profesori, burse pentru elevi”, explica acesta.

2 COMENTARII

  1. stefan radu ala ii tare gretos si hot mai mare ca robu nu cred, dar cu siguranta ii….de orza nu zic nimic se stie dar cred si din pacate regret ca Ciuhandu plus echipa de barbosi cu toate mafiile imobiliare care exista si acum erau mai buni !!!

  2. dom robu
    lasa dreacu problem cu scolile si spitalele…banii municipalitatii trebe directionati spre BISERICI si FUDBALL…
    lua-v-ar dreacu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.