Profesori de la Universitatea Politehnica din Timișoara, premiați de Academia Română. Cum...

Profesori de la Universitatea Politehnica din Timișoara, premiați de Academia Română. Cum i-a recompensat conducerea instituției pe dascăli

0
DISTRIBUIȚI

Mai mulți profesori de la Universitatea Politehnica din Timișoara au fost premiați de Academia Română, la sfârșitul anului trecut, pentru realizarea unor lucrări deosebite pe parcursul anului 2012. La rândul lor, și reprezentanții instituției de învățământ superior s-au decis să-i recompenseze pe acești dascăli din punct de vedere financiar „pentru rezultate științifice excepționale”.

Este vorba despre profesorii Dan Dubină și Viorel Ungureanu, de la Facultatea de Construcții, care au primit premiul „Anghel Saligny”, și de dascălii Daniel Hădărugă și Geza Bandur, de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, care au primit premiul „Costin D.


Nenițescu” din partea Academiei Române pentru realizarea unor lucrări deosebite în colaborare cu alți cercetători.

Recent, conducerea Universității Politehnica din Timișoara a decis să ofere un grant de 1.500 de euro pentru fiecare premiu obținut de dascăli de la Academia Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.