Revelația turistică a anului 2014. Cum a ajuns un LOC DE BASM...

Revelația turistică a anului 2014. Cum a ajuns un LOC DE BASM din Banat în atenția întregii lumi

2
DISTRIBUIȚI

O cale ferată puțin folosită din Banat a ajuns pe lista atracțiilor turistice promovate de Parlamentul European. Este vorba de linia de cale ferată Caransebeș – Bouțari – Subcetate (județul Caraș Severin) care, nemaifiind folosită des, a fost transformată de natură într-un peisaj mirific, desprins parcă din basme.

Acum i se spune „Tunelul iubirii” și a fost una din revelațiile turistice ale anului 2014, după ce Parlamentul European a continuat proiectul lansat în 2013 cu ajutorul aplicației Foursquare, „Descoperă Europa”. Proiectul îi invită pe europeni să descopere frumusețile locurilor de lângă ei. Sub sloganul „Redescoperă Europa”, lista întocmită de Parlamentul European cuprinde 28 de destinații, câte una pentru fiecare dintre țările membre ale Uniunii Europene.

La „Tunelul iubirii” din România, natura a îmbrățișat șinele de tren și a creat un tunel natural de vegetație, absolut spectaculos.

tunelul iubirii

Construcția căii ferate Caransebeș – Bouțari – Subcetate a durat trei ani, fiind inaugurată la finalul anului 1908.


Pornind de la invenția unui inginer elvețian, Roman Abt, constructorii liniei au optat pentru cremaliere (șine dințate), iar locomotivele erau dotate cu roți dințate, montate în interiorul celor obișnuite, pentru a mări astfel aderența. Din anul 1978, linia ferată a fost închisă traficului de călători.

Locul a fost „descoperit” și adus în atenția publică de bloggerul Florin Avramescu.

2 COMENTARII

  1. I grew up near Caransebes,Caras-Severin, I attended the High Schhol #1 (today’s Traian Doda}. My heart is locked in that magic place.

    Ana Raescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.