Sprijin pentru femeile MUTILATE de cancerul la sân. Din ce motiv absurd...

Sprijin pentru femeile MUTILATE de cancerul la sân. Din ce motiv absurd nu au beneficiat zeci de paciente de o reconstrucție mamară gratuită, deși au existat fonduri

0
DISTRIBUIȚI

Ministerul Sănătății a decis să vină în sprijinul miilor de femei din întreaga țară mutilate de operațiile de cancer la sân. În acest sens, din vara anului trecut, Casa Națională de Sănătate derulează programul gratuit de reconstrucție mamară cu silicon, după mastectomie. 60 de femei din județul Timiș ar fi trebuit să beneficieze de o astfel de intervenție, anul trecut, după ce județul nostru a primit 185.000 de lei în cadrul acestui program.

Din păcate, însă, nicio femeie din cele 60 nu a beneficiat încă de o reconstruție mamară la Timișoara, deși avem specialiști foarte bine pregătiți care știu să realizeze operații de reconstrucție mamamă. „Anul trecut nu am putut realiza nicio operație, pentru că a durat aproape cinci luni licitația pentru achiziționarea protezelor de silicon.


Avem liste de așteptare în care sunt incluse cele 60 de femei care ar fi trebuit operate anul trecut și vom începe, din acest an, să le operăm. Vom avea câte două, trei intervenții în fiecare zi”, ne-a spus Tiberiu Bratu, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Timișoara.

Medicul timișorean ne povestește că femeile care au suferit o operație de îndepărtare a sânului, fiind diagnosticate cu cancer mamar, sunt foarte interesate să fie incluse în acest program. „Programul a fost mediatizat foarte mult, astfel că femeile vin și se programează. Sunt femei de toate vârstele. Anual, noi avem între 80 și 100 de femei care ar putea beneficia de o operație de reconstrucție mamară”, mai explică Tiberiu Bratu.

În cazul în care Ministerul Sănătății nu ar fi derulat programul gratuit de reconstrucție mamară cu silicon, după mastectomie, femeile ar fi trebuie să plătească mii de euro la privat pentru o astfel de intervenție, pentru că în spitalele de stat nu se pot realiza operații estetice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.