TIMIŞOARA UITATĂ Statuile emblematice ale oraşului (I) Care este istoria celor mai remarcabile monumente şi ce reprezintă FOTO

Timişoara este un oraş care nu a avut prea multe statui iar, din cele vechi, unele au fost înlăturate în urma celor două războaie mondiale. În secolul al XVIII-lea, o formă de manifestare a artei baroce a fost sculptura monumentală, care marca mai ales pieţele publice, aceasta fiind un element comun al Europei Centrale. Povestea puţinelor monumente păstrate care se înscriu în stilul baroc târziu denotă totuşi dorinţa provinciei de a se alinia la moda timpului, după modelul capitalei imperiale.

La Timişoara s-au păstrat trei monumente remarcabile de tip baroc, al căror element comun este Sfântul Nepomuk, foarte popular în anii de început ai stăpânirii imperiale printre funcţionarii cehi ai administraţiei districtuale. Ioan Nepomuk fusese preot confesor la curtea regelui Boemiei din palatul Hradčany, la sfârşitul secolului al XIV-lea.Legenda spune că  regina i se spovedise iar regele Venceslav îi ceruse preotului să-i dezvăluie taina spovedaniei reginei. Cum acesta a refuzat, a poruncit oştenilor să-l arunce de pe Podul de Aur în apele Vltavei. După o vreme, preotul a fost sanctificat iar mormântul său se află în catedrala din Praga. În secolul al XVIII-lea, cultul său s-a răspândit foarte rapid în Banat, el fiind recunoscut în scurt timp ca patron spiritual al catolicilor din întreaga provincie.

Statuia Sfântului Nepomuk

Statuia restaurată şi recent amplasată în Piaţa Romanilor, în faţa bisericii romano-catolice Millenium, care îl înfăţişează pe Sfântul Ioan Nepomuk, datează de la începutul secolului al XVIII-lea şi este cea mai veche statuie din Banat. Statuia sculptată în urmă cu aproape 300 de ani, cioplită în gresie, este opera unui sculptor necunoscut şi se remarcă prin simplitatea artistică, în care sfântul, îmbrăcat într-o mantie cu guler, este desculţ, cu o cruce în braţe, iar un îngeraş aflat la picioarele sale se uită rugător către el. Potrivit documentelor păstrate, în 1720 era amplasată în Piaţa de Paradă (actuala Piaţa Libertăţii), în faţa primăriei vechi, iar la sărbătoarea din 16 mai 1727, Sfântul Nepomuk a fost declarat patronul spiritual al catolicilor din Banat. În 1739, la mai bine de o lună după înmormîntarea ultimului răpus de marea epidemie de ciumă, s-au organizat procesiuni la statuia sfântului, în semn de recunoştinţă faţă de milostenia cerului a celor care au supravieţuit cumplitei molime. Locuitorii oraşului au făcut atunci legământ ca astfel de procesiuni să aibă loc în fiecare an şi „atât timp cât Dumnezeu atotputernicul va face posibilă locuirea în acest oraş Timişoara, în birturi dumnicile să nu fie permisă nici muzică nici muzicanţi…”. În 1756 statuia a fost mutată în zona actualului liceu Carmen Sylva, în dreptul unei porţi secundare a cazarmei ardelene, lângă vechea biserică a Sfintei Ecaterina, care a fost demolată când a început construirea zidurilor cetăţii habsburgice. Următorul loc în care a fost amplasată a fost lângă actualul pod Decebal, unde a stat până în 1908, iar de acolo a fost mutată pe locul actualului Ştrand Termal, ocupat, la vremea respectivă, de o parte din celebrele grădini ale oraşului. În 1932 statuia a ajuns în curtea bisericii romano-catolice din Iosefin şi a fost restaurată de sculptorul timişorean F. Gallas. Anul trecut a fost repusă în spaţiul public.

Monumentul Sfintei Treimi

Statuia din Piaţa Unirii a fost ridicată de consilierul cameral Deschan de Hansen şi donată oraşului în semn de mulţumire pentru încetarea marii epidemii de ciumă din anii 1738-1739, ea fiind cunoscută şi sub numele de monument al ciumei. Persoană de vază a oraşului, Johann Anton Dejean, francez de origine, avea să fie înnobilat în 1744 de Maria Tereza pentru serviciile aduse în timpul luptelor cu turcii, primind numele de Deschan de Hansen. El luptase în armata lui Eugeniu de Savoya şi fusese apoi sfetnic al contelui de Mercy, primul guvernator al Banatului, de asemenea francez de origine. A fost şi proprietarul palatului Dechan (Dejan), cunoscut ulterior sub numele de casa Scherter sau bazar. Îşi pierduse soţia şi copilul în timpul epidemiei de ciumă şi tradiţia locală spune că atunci a făcut un jurământ:  dacă va scăpa cu viaţă, va înălţa un monument în semn de recunoştinţă. Monumentul din gresie, operă a unor sculptori vienezi, a fost realizat între anii 1739-1740 şi a fost adus de la Viena cu corabia, pe Dunăre, Tisa şi apoi pe Bega, piatra fundamentală a statuii fiind aşezată în 1740. Concepută în stil baroc, statuia, bogată în figuri şi realizată cu multă artă, reprezintă în partea superioară Sfânta Treime încoronând pe Maica Domnului, în jurul căreia, pe fusul obeliscului, sunt sculptaţi norişori şi îngeri. Razele şi porumbelul aflate deasupra Sfintei Treimi, au fost realizate din tablă aurită. Mai jos, spre sud şi nord, sunt redate chipurile profetului David şi a Sfintei Barbara iar spre vest statuia Sfântului Nepomuk, la picioarele căruia stă culcată Sfânta Rozalia. Pe rozalite sunt înfăţişaţi Sfântul Sebastian cu săgeţi în piept, Sfântul Rochus care apără de ciumă, cu o rană la picior, şi Sfântul Boromeus, călătorul. Pe reliefurile monumentului au fost redate alte trei scene – un nor negru care stă deasupra oraşului, o mamă care a scăpat copilul mort şi imploră cerul cu braţele ridicate şi un bărbat care moare – simboluri ale războiului, foametei şi molimelor, cele trei mari rele ale omenirii secole de-a rândul. Iniţial, monumentul a fost montat în apropierea Porţii Transilvaniei (zona hotelului Continental) iar în 1752 a fost mutat în Piaţa Domului (Unirii), unde a fost reasamblat în anii următori şi unde stă de peste două secole şi jumătate. La sfârşitul anilor ’80, când s-a restructurat piaţa, prim-secretarul de atunci a pus problema mutării grupului statuar în afara oraşului, deoarece amintea de epidemia de ciumă şi acest lucru nu era pe placul regimului. Arhitecţii, muzeografii şi artiştii plastici au făcut front comun şi, în cele din urmă, au reuşit să-l facă să renunţe la acest plan. Statuia a fost restaurată în anii ’90.