Timişorenii sunt invitaţi să protesteze din nou împotriva Valentine’s Day, alături de...

Timişorenii sunt invitaţi să protesteze din nou împotriva Valentine’s Day, alături de Ţapinarii VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Conceptul concertelor Anti-Valentine’s Day, iniţiat în anul 2002 de către cei doi membri ai trupei Ţapinarii, ajunge din nou în Timişoara, iar concertul aferent urmează să se desfăşoare în data de 5 februarie, în clubul Bunker.

Formaţia care se recomandă simplu ca Adrian Tănase – voce subţire şi chitară, plus Cosmin Covei – voce groasă, Ţapinarii, a reuşit să facă o tradiţie din acest eveniment. „La inceput a fost o joaca. In mod normal, dupa cum am inceput aceasta prezentare, conventional ar urma sa spun ca acum e ceva serios. Dar noi suntem artisti neconventionali, asa ca in mod suprinzator, desi au trecut 13 ani, a ramas o joaca. Doar ca acum avem mult mai multi prieteni. Si uite asa, turneul Anti Valentine’s Day va ajunge in 10 orase“, spun membrii trupei. Trupa care a devenit cunoscută atunci când Cosmin a făcut un filmuleţ – portret, având ca protagonist un pitic stripper, după care a compus şi piesa „Sunt fericit”, a avut parte de aplauze furtunoase şi de un public dedicat la fiecare apariţie a sa în oraşul nostru.

„Povestea asta cu concertele anti-Valentine a început în 2002, în Bucureşti, şi pe parcurs s-a tot extins, de câţiva ani desfăşurându-se anual în mai multe oraşe.


E un subiect ofertant, ăsta cu dragostea. Te joci cu relaţiile de cuplu, adaugi cântecele. Ne place să subliniem că vorbim de relaţii dintre un el şi o ea. Nu că am avea ceva împotriva altor relaţii, dar noi nu ştim altfel. Când eram mai tineri, aveam mai multe de spus. Acum vorbim mai rar dar sperăm că rămâne ceva“, spun cei doi muzicieni.

Turneul băieţilor începe în data de 5 februarie la Craiova, iar după show-ul din Timişoara cei de la Ţapinarii vor duce mai departe acest concept în Chişineu Criș, Arad, Sibiu, Braşov, Cluj, Târgu-Mureş, Bucureşti şi Constanţa.

Foto: Facebook Ţapinarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.