Universitatea de Vest din Timișoara, în rândul celor mai bune instituții de...

Universitatea de Vest din Timișoara, în rândul celor mai bune instituții de învățământ superior din lume în cele mai recente clasificări internaționale

0
DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara se laudă cu faptul că este una dintre puținele instituții de învățământ superior din România care au reușit performanța de a fi prezente în mai multe topuri internaționale. Astfel, în ultimul an, instituția a obținut poziționări în cinci clasamente. Prin urmare, reprezentanții UVT consideră că instituția și-a confirmat locul în rândul celor mai bune universități la nivel mondial în cele mai recente clasificări internaționale în care sunt prezente instituții de învățământ superior din țara noastră.

Universitatea de Vest se află în aceste topuri alături de alte instituții de învățământ superior care fac parte din Consorțiul Universitaria, și anume Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București. „Cercul restrâns în care Universitatea de Vest din Timișoara se regăsește subliniază statutul acesteia de principal pol de educație, cultură și cunoaștere.


Putem spune, de asemenea, că ne aflăm în parteneriat la cel mai înalt nivel în România, iar concurența se duce pe plan internațional. Rezultatele care stau la baza realizării clasificărilor sunt în folosul întregii comunități academice, a studenților, cadrelor didactice și a mediului socio-economic”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

În 2014, Universitatea de Vest din Timișoara a obținut poziționări în QS World University Rankings, University Ranking by Academic Performance – un clasament a 2.000 de universități, Ranking Web of Universities, 4 International Colleges & Universities 2015 (4 ICU) și U-Multirank – un exercițiu pilot al Uniunii Europene de evaluare a învățământului superior, UVT fiind singura universitate din Timișoara care și-a asumat acest exercițiu. În principal, în evaluarea universităților, toate aceste topuri țin cont de factori precum cercetarea științifică și rezultatele acesteia, calitatea actului educațional, prezența în viața comunității și imaginea angajatorilor asupra absolvenților.

Foto: Eye in the Sky

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.