Căminul de lux al Universității de Vest din Timișoara nu se va...

Căminul de lux al Universității de Vest din Timișoara nu se va construi prea curând. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI

camin-uvt

Căminul de lux al Universității de Vest din Timișoara, care ar urma să aibă sală de fitness, parcare subterană și camere cu bucătărie și baie proprie, nu va fi construit prea curând. Asta pentru că guvernanții au alocat pentru acest proiect 1,5 milioane de lei în 2013, anul în care au început lucrările, și atât.

În acest weekend, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Naționale, a anunțat, la Timișoara, că sunt șanse slabe ca Universitatea de Vest să primească bani pentru realizarea căminului.


„Cunosc această situație, însă sunt din păcate foarte multe investiții, de ordinul sutelor, care au fost începute în universitățile românești în perioada în care se manifesta mai mult optimism financiar. Acum încercăm să finanțăm acele investiții din bugetul educației, prioritizând lucrări care sunt aproape de finalizare”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Căminul de lux al Universității de Vest din Timișoara ar urma să găzduiască aproape 700 de studenţi, care vor locui în camere cu baie şi bucătărie proprie. De asemenea, în noua locaţie din Complexul Studențesc ar urma să fie amenajate spaţii comerciale, salon de coafură şi frizerie, sală de fitness, spaţii de recreere şi parcare subterană. Universitatea de Vest din Timișoara are nevoie de nu mai puțin de 16 milioane de euro pentru realizarea căminului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.