p>Sub genericul „Forever Love“, luni seara, Sala Capitol a fost luată cu asalt de timişorenii care s-au înghesuit pentru a asista la concertul uneia dintre cele mai iubite formaţii autohtone de pe meleagurile noastre – cel puţin în rândul publicului de sex feminin – Direcţia 5.
Aşa cum era de aşteptat, evenimentul a suscitat un interes deosebit, iar trupa a cărui solist vocal este Cristi Enache a declanşat o adevărată isterie. S-au cântat celebrele piese „Am nevoie de tine”, „Dacă ai ştii” şi „Superstar”, iar rockul mega – siropos al băieţilor a fost apreciat pe deplin de sexul frumos. Rând pe rând, muzicienii au interpretat baladele care i-au făcut celebri şi, tot ca de obicei, lumea a cântat alături de ei majoritatea pieselor. Prestaţia celor de la Direcţia 5 a fost cât se poate de obişnuită, piesele lor pline de romantism fiind apreciate en – gros de către oamenii care gustă un asemenea „entertainment”.
În urma unui concurs desfăşurat pe PRESSALERT.ro şase cititori au intrat în posesia unei invitaţii la acest concert. Recent formaţia şi-a lansat un nou material discografic numit „Rock’N Roll, Baby!”, care conţine şi single-ul „Forever love”, cântat alături de Lidia Buble.