Ești student la Universitatea de Vest din Timișoara și faci voluntariat? Iată...

Ești student la Universitatea de Vest din Timișoara și faci voluntariat? Iată cum poți primi credite în plus

0
DISTRIBUIȚI

studenti uvt

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara care ajută comunitatea în care trăiesc și se implică în acțiuni de voluntariat sunt și recompensați pentru asta. În vara anului trecut, la inițiativa Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), senatul UVT a aprobat un regulament privind acordarea de credite pentru activitatea de voluntariat.


Astfel, din acest an universitar, studenții de la UVT care sunt implicați în astfel de acțiuni pot beneficia de credite transferabile ca semn de recunoaștere pentru munca lor.

Potrivit reprezentanților OSUT, odată cu finalizarea primului semestru, se pot acorda studenților și primele credite. Fiecare student poate primi două credite pe semestru pentru activitatea de voluntariat. „Astfel, până vineri, 06 martie, studenții care au participant în acest semestru la activități de voluntariat vor putea depune la secretariatul facultății unde studiază un portofoliu cu documentele justificative derulării activității de voluntariat”, anunță OSUT.

Creditele obținute de studenții care au făcut voluntariat pot fi utilizate și pentru acumularea celor 30 de credite minim necesare pentru promovarea anului universitar. Ma mult, aceste credite pentru activitatea de voluntariat vor fi consemnate și în suplimentele de diplomă pe care studenții le primesc după absolvirea studiilor. Mai multe despre ce trebuie să conțină portofoliul care va fi depus la secretariat de studenți pentru a primi credite în plus găsiți AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.