„Am plătit politic şi personal pentru că am fost credulă în oameni. (…) De cinci ani de zile am trăit momente de umilinţă profundă şi uneori am simţit, efectiv, că mor cu dreptatea în mână. Viaţa mea şi a copiilor mei este la acest moment în mâinile dumneavoastră”.
Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în cazul manifestărilor de Ziua Națională a Tineretului, în 2009.
“Dacă astăzi mă iau pe mine, în felul acesta, mâine vă iau pe dumneavoastră, poimâine pe ceilalţi care au curajul să vorbească, iar la final nu va mai rămâne nimeni care să poată să spună”.
Elena Udrea, discurs în Parlament, în ședința în care s-a decis ridicarea imunității sale, solicitată de procurorii DNA. Fostul ministru al Turismului și candidat la președinție este acuzat de mai multe infracțiuni de corupție în cele mai răsunătoare cazuri din ultima vreme, dosarele Microsoft și Gala Bute.
”Eu nu vreau să fiu comediant într-un spectacol mediatic într-un scenariu pe care nu ştiu cine îl scrie (…) Până cineva nu-mi spune ce este nou, consider că ceea ce se face cu mine nu este justiţie, ci vântoare”.
Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, a fost salvat de colegii săi care au votat ca acesta să-și păstreze imunitatea parlamentară și deci să nu fie urmărit penal în dosarul în care este acuzat de complicitate la delapidare și altele.
Mai pe înțelesul nostru, “clubul mahărilor căzuți în dizgrație” scapă o lacrimă în colțul ochiului și pune totul pe cartea milei. Doar că povestea asta, privită prin ochii lor, se vede cu totul altfel de aici, “din sală”.
Cei trei și alții ca ei se fac că nu înțeleg: nu e deloc vorba de “dizgrație”, pentru că nu suntem la curtea lui Papură-Vodă, deși comportamentul lor de inspirație fanariotă spune altceva. Justiția românească începe să-și facă treaba, iar asta are efectul unei pungi cu apă aruncate într-un cuib subteran de șobolani. Plâng, tremură, scuipă. Ridzi, cu profil de prostuța școlii, pretinde că e musca din lapte. Vosganian pune Biblia în fața Constituției, de la tribuna unui Parlament dintr-un stat laic, scoțând și mirul pe masă, în caz că n-am înțeles prima aluzie. Udrea se erijează în Che Guevara al libertății de exprimare, confiscând cu o nerușinare nemaivăzută un bun al umanității. Se agață, cu toții, de imunitatea parlamentară, pretinzând că sunt “lucrați”. În lumea lor, doar asta poate fi explicația, pentru că și ei au “lucrat” țara asta prin toate orificiile.
Acuzațiile de corupție vor trebui dovedite cu probe solide, asta e marea miză a procurorilor DNA, altfel totul nu rămâne decât un show de televiziune. Să fim sinceri: în România, justiția înseamnă politică, și nu neapărat din motivele pe care le credeți. Ci pentru că marii corupți vin din sfera politică, tot de aici vin și presiunile, iar numirea politică a șefilor în cele mai importante instituții de luptă împotriva acestor infracțiuni a produs dezastrul numit Alina Bica.
Suspecții celebri au multe arme la îndemână pentru a purta un război cu justiția, iar printre cele mai importante este imunitatea. De ce credeți că sunt atât de scumpe locurile pe lista de aleși? Nu pentru salarii și în niciun caz pentru birourile parlamentare pe la adrese obscure. Imunitatea nu e ieftină. Iar pierderea ei îi doare cel mai tare. Fețele celor plimbați în fața camerelor cu cătușe exprimă umilință, mai ales pentru că nu sunt genul de oameni care să izbucnească în lacrimi când iau o amendă de circulație. Sub crucile la icoane, foile cu poezii anti-Holocaust sau certificate medicale fluturate cu disperare se ascund ființe reci, cu șnururi în loc de coloane vertebrale, lipsite de caracter. Au vândut și trădat, și o pot face din nou. Gândiți-vă la asta când îi mai vedeți arătându-și obrazul uman. Că tot m-a impresionat Elena Udrea cu discursul ei, o să-mi permit să o parafrazez: vor sau nu, va veni o zi când nu va mai rămâne nimeni care să poată să pună instituția imunității deasupra dreptății.
