Interes ZERO pentru două obiective cu potențial turistic imens din Banatul Montan

Interes ZERO pentru două obiective cu potențial turistic imens din Banatul Montan

0
DISTRIBUIȚI

tunelul iubirii

Cele mai spectaculoase trasee de cale ferată din România, numai bune de a fi exploatate în scop turistic, par condamnate la moarte. Scoase la licitație pentru a treia oară de către CFR SA, la Bursa de Mărfuri, „Semeringul Bănățean” și „Tunelul iubirii din Banat”, nu s-au dovedit atractive.


„Niciun agent economic nu s-a arătat interesat”, spune Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA. Licitația va fi reluată în perioada următoare.

Considerată cea mai frumoasă linie de cale ferată din România, ruta Anina – Oravița, supranumită „Semeringul Bănățean”, după asemănarea cu Semering Austria, măsoară 34 de kilometri, din care doi prin 14 tuneluri, și trece peste 10 viaducte înalte. Inaugurată în 15 decembrie 1863, linia de cale ferată servea inițial transportului cărbunelui. În prezent e circulată de un tren compus dintr-o locomotivă Diesel și două vagoane cu bănci de lemn de la 1930, care parcurge traseul de trei ori pe zi, în două ore.

„Tunelul iubirii din Banat” sau ruta Caransebeș – Bouțari – Subcetate e un traseu vechi de 100 de ani, care nu mai e tranzitat de trenurile de călători din 1978, astfel că de-o parte și de alta a căii ferate vegetația a crescut luxuriant, acoperind totul sub forma unui tunel verde, romantic. Locul a fost „redescoperit” în 2013 în urma unei inițiative a Parlamentului European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.