„Eu nu vreau să mor, fac orice ca să trăiesc” – acesta a fost strigătul disperat al unei femei de 62 de ani când, în urmă cu șase luni, a primit ca un pumnal vestea cumplită că a fost diagnosticată cu cancer de col uterin în stadiu avansat.
De mai bine de două săptămâni, Veronica Terteja își petrece zilele pe un pat al unei secții cu totul speciale din Timișoara. Aici, încearcă să se pună pe picioare între curele extrem de severe cu citostatice. Însă, pentru mulți dintre suferinzii de cancer care ajung în Secția de Îngrijiri Paliative, acest loc reprezintă ultimul popas. Locul în care sunt învățați să accepte că sfârșitul este aproape și să se împace cu ei înșiși.
Secția de Îngrijiri Paliative din cadrul Asociației OncoHelp din Timișoara nu se deosebește cu nimic față de celalalte clinici ale spitalului. Doar o liniște prea apăsătoare și un mesaj scris într-un tablou prins pe un perete alb, chiar la intrarea în secție, te duce, inevitabil, cu gândul la dramele bolnavilor diagnosticați cu cea mai cruntă boală, cancerul. „Când mă înțeleg, nu mai sufăr”, sunt cuvintele scrise pe un fundal de trandafiri roz care te izbesc din prima clipă în care ajungi la etajul al patrulea al spitalului de oncologie OncoHelp, în care se află secția unică în Timișoara.
Doi medici, șase asistente și cinci infirmiere încearcă să aline durerile cumplite ale celor 15 bolnavi de cancer care pot fi internați în saloanele clinicii. Mai mult, în Secția de Îngrijiri Paliative sunt vindecate nu doar durerile fizice ale suferinzilor, ci și cele sufletești. O parte dintre pacienții care ajung aici duc lupte interioare grele, și asta pentru că, deși văd că se simt din ce în ce mai rău și că sfârșitul este aproape, pur și simplu nu vor să renunțe.
„Îi pregătim pe bolnavi pentru moarte”
Iasna Boghicevici, psihologul clinicii, mai poate fi numită și „vindecătorul de suflete”. Femeia încearcă, zi de zi, să afle ce simt suferinzii, ce gândesc și să-i facă să se împace cu ei înșiși. De asemenea, psihologul are o sarcină foarte grea, îi pregătește pentru moarte pe bolnavii pentru care nu se mai poate face nimic. „Majoritatea pacienților din secție au cancer în stadii avansate, dar sunt și pacienți care fac chimioterapie și ajung în clinică pentru a se recupera, să-și încarce organismul. Pacienții care nu mai pot face deloc tratament încep ușor să fie pregătiți, să li se explice că nu mai pot face tratament, că pot să apară complicații. Îi pregătim pe bolnavi pentru moarte. Dacă medicul îi spune pacientului că analizele nu au ieșit bine, acesta deja simte că nu mai poate”, ne povestește Iasna Boghicevici.
Potrivit psihologului clinicii, uneori, chiar dacă pacientul simte că va muri, pur și simplu nu poate accepta acest lucru din cauza familiei, care îl încurajează. „Uneori, pacientul nu cedează lupta din cauza familiei, care îi spune că ne vom face bine, deși analizele arată cu totul altceva. Familia nu acceptă moartea pentru că este destul de greu să ne rupem de cei dragi. E nevoie ca pacienții să se pregătească și să accepte finalul, dar e greu. Până în ultima clipă speră, pentru că avem acel instinct de supraviețuire”, explică Iasna Boghicevici.
Psihologul ne povestește că bolnavii aflați în stadii terminale trec prin mai multe faze emoționale. Astfel, Iasna Boghicevici povestește că „șocul și negarea sunt prima fază, în clipa în care se pune diagnosticul. Apoi, vine tristețea, cu foarte multe întrebări, cu retragere socială. Apoi, vine furia, foarte importantă, faza de negociere, noi cu noi, noi cu Dumnezeu, noi cu familia. Stabilim ce putem face, cât putem duce și, în final, acceptarea. Unii oameni văd boala ca pe o pedeapsă, alții ca pe o provocare. Cei din urmă au mai multe resurse, luptă, sunt mai optimiști, văd boala ca pe o lecție de viață”.
O bolnavă de cancer nu se dă bătută: „Lupt până în ultima clipă”
În categoria oamenilor care văd cancerul ca pe o provocare intră și Mariana Hâncu, o timișoreancă de 60 de ani, care luptă cu această boală cumplită de doi ani. Totuși, pe fața femeii se citește multă tristețe, și asta pentru că oasele încep să o doară din ce în ce mai tare.
Timișoreanca este internată într-un salon al secției, iar soțul îi este mereu alături. „Am pentru ce lupta, am motivație, încerc să fiu optimistă, în măsura în care pot fi”, ne spune femeia, iar chipul i se luminează când se uită la soțul ei. Mariana Hâncu a aflat că are cancer la sân în ianuarie 2013, asta deși bănuia că are această boală cu câteva luni înainte, când a simțit un nodul, dar nu a mers la doctor pentru că s-a gândit că va dispărea. Acum regretă, mai ales că boala a fost descoperită în stadiu avansat, iar acum s-a extins și la oase.
În salonul alăturat, alte două femei urmăresc, din pat, buletinul de știri la televizor. „Noi luptăm să trăim, iar alții se omoară”, comentează Veronica Terteja, după ce află că un om a fost ucis. Femeia din Reșița a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, tot în stadiu destul de avansat, și ne spune că, dacă ar putea da timpul înapoi, ar acorda mai multă importanță sănătății. „Am făcut citostatice și încă un tratament de recuperare și acum mă simt foarte bine. Înainte nici nu puteam vorbi. Am și un chist pancreatic gigant care trebuie scos, și apoi voi fi operată ca să-mi fie extirpat aparatul genital. Cancerul s-a răspândit și în sistemul osos”, ne povestește femeia bolile de care suferă.
Totuși, Veronica Terteja încă reușește să zâmbească și speră că va reuși să învingă cancerul, pentru că „toată viața am fost o luptătoare, am luptat singură cu toate, sunt optimistă. Dacă m-aș întoarce în timp, aș avea grijă mai mult de viața mea. Sănătatea dacă o ai, nu o prețuiești, și uităm că sănătatea și tinerețea se duc primele”. Veronica Terteja are și un mesaj pentru toți oamenii, cărora le transmite să meargă la doctor ca să „nu ajungă ca mine”. Însă ochii femeii se umplu de lacrimi când se gândește că nu a putut să aibă copii, iar acum regretă că nu a înfiat un micuț dintr-un centru de plasament, ca să aibă grijă de ea la bătrânețe. Imediat, însă, Veronica Terteja își schimbă starea de spirit, pentru că știe că nu e bine să fie deprimată și, zâmbind, ne spune că „lupt până în ultima clipă, nu mă dau bătută. Poate vrea Dumnezeu să o mai lungim”.
Colega de salon a Veronicăi Terteja este o femeie de 76 de ani din Timișoara, care a aflat anul trecut că are cancer la stomac, stadiul doi. Ecaterina Mureșan a slăbit 35 de kilograme din cauza bolii, astfel că medicii au refuzat să o opereze, pentru că este prea slăbită. Totuși, femeia spune că vrea să lupte cu boala, mai ales pentru că are pentru ce trăi. „Mi-a spus fiica mea, «mamă, și o zi – două dacă mai trăiești, pentru mine e important». Deci, uite am pentru ce să trăiesc pe lumea asta, am pentru ce să lupt. În vară a avut nepotul meu nuntă și i-am spus doctorului Șerban Negru, «știu că nu sunteți Dumnezeu, dar faceți niște îmbunătățiri ca să trăiesc, să ajung și eu la nuntă». Apoi, mă gândesc că vine ziua unei persoane dragi din familie și îmi spun că trebuie să trăiesc și până atunci. Apoi, mă gândesc că vine Crăciunul și îmi zic că nu se cade să mor de sărbători și tot așa. Întotdeauna este ceva pentru care merită să trăiești în lumea asta”, ne spune zâmbind Ecaterina Mureșan.
Medicul Alexandra Kovacs: „Ar fi nevoie de mai multe secții de îngrijiri paliative la Timișoara”
Alexandra Kovacs este unul dintre cei doi medici care au grijă de pacienții internați în Secția de Îngrijiri Paliative și face acest lucru de la deschiderea clinicii, în anul 2013. Medicul ne explică faptul că aici sunt internați atât pacienți care au cancer în stadii avansate, dar și pacienți care sunt prea slăbiți după ședințele de chimioterapie sau radioterapie. „Internarea la noi se face nu neapărat pentru problemele pacientului, pentru durere, ci și pentru suportul familiei. Uneori, familiile sunt epuizate de îngrijirea pacientului, și atunci preluăm noi un pic povara îngrijirii, până când familia se reface. Impactul emoțional este mare și pentru noi, care lucrăm zi de zi cu oameni cu astfel de boli și cu tot felul de probleme, dar nu m-am gândit niciodată să renunț”, povestește Alexandra Kovacs.
Potrivit medicului, la Timișoara ar fi nevoie de mai multe secții de îngrijiri paliative, mai ales că, în acest moment, în orașul nostru, sunt doar 25 de paturi în două astfel de clinici. În cadrul spitalului OncoHelp, toți pacienții sunt spitalizați gratuit.
Foto: Adrian Pîclișan
DACA NU SAR FI FURAT ATITEA MILIOANE DE EURO ERAU BANI SUFICENTI SI PENTRU ACESTI BOLNAVI
GUVERNU NICIODATA NU A DAT FONDURI SUFICENTE PENTRU TIMISOARA,SE REPETA OBICEIUL DE PE TIMPUL COMUNISTILOR, ACUM SUNT COMUNISTI CU MASCA DAR TOT ACEI