Lucrările la incineratorul de deşeuri de la Timișoara vor începe în această...

Lucrările la incineratorul de deşeuri de la Timișoara vor începe în această vară. Ce detalii a dezvăluit directorul diviziei de dezvoltare a Romelectro SA

0
DISTRIBUIȚI

vasile muntenita (7)

Veşti bune pentru timişoreni, oferite de Vasile Munteniță, președintele „Cogen România” și director în cadrul Romelectro SA, care a fost invitat în această seară la PRESSALERT LIVE. Munteniţă a explicat că proiectul de construire a unui incinerator de deşeuri care va produce energie termică în urbea de pe Bega este finalizat şi că lucrările vor începe curând.

Mai exact, firma Romelectro SA s-a angajat să constuiască, cu credit furnizor și proprie finanţare, un incinerator care va genera căldură şi energie electrică prin arderea deşeurilor. Valoarea proiectului este de 66 milone de euro fără TVA.

Munteniţă a explicat „în Timişoara se va face această investiţie care reprezintă una din soluţiile prin care energia poate fi produsă uşor, reciclarea deşeurilor sau a biomasei. (…) Timişoara merita o astfel de investiţie, compania noastră a participat la această licitaţie, din păcate unul din acţionari a avut interes ca licitaţia să fie câştigată de altă firmă”.


După ce a explicat că au fost depuse contestaţii şi au fost făcute toate demersurile legale împotriva Retim, Munteniţă a completat că „am toate informaţiile şi certitudinea că în această vară proiectul va fi demarat. (…) Pentru timişoreni va constitui un lucru deosebit prin realiazea acestui incinerator care va arde 80.000 de tone de deşeuri pe an va duce în mod indubitabil ori la reducerea costurilor cu colectarea deşeurilor, ori la reducerea costurilor cu încălzirea în oraş, fiindcă produce 40 MW termic şi 7 MW electric. În marile oraşe din Europa există un incinerator de acest gen, dacă nu în fiecare oraş atunci în fiecare zonă”.

Mai mult, directorul Romelectro SA susţine că „în momentul ăsta, în Timişoara, dacă toate locuinţele ar fi conectate la sistemul de termoficare, dacă toate utilităţile din instituţii publice ar fi la sistemul de termoficare, preţul ar fi la jumătate. Unul din factorii care au dus la creşterea preţului a fost deconectarea”.

Întrebat cu cât ar putea scădea factura la încălzire, Munteniţă a spus că cogenerarea duce la o creştere a eficienţei cu 30% , dar că tarifele nu vor scădea cu mai mult de 10%. Directorul Romelectro spune că termenul de finalizare a investiţiei va fi de 24 de luni. „Eu nu vreau să spun vorbe mari, dar această întârziere a avut şi o parte bună, am lucrat la proiect. (…) Primarul Robu ar merita acest incinerator, în cea mai mare parte iniţiativa dezvoltării acestei investiţii îi aparţine”, a încheiat Munteniță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.