Minstrul Educației, așteptat la Timișoara. Cu cine se va întâlni și ce...

Minstrul Educației, așteptat la Timișoara. Cu cine se va întâlni și ce și-a propus să facă în județul Timiș

0
DISTRIBUIȚI

sorin cimpeanu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației și Cercetării Științifice, este așteptat vineri la Timișoara. Ministrul se va întâlni, încă de la primele ore ale dimineții, cu mai mulți directori de școli din județul Timiș, dar și cu reprezentanți ai organizațiilor sindicale și inspectori școlari.


Întâlnirea va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, în Aula Magna, de la ora 09.00.

„Temele care vor fi abordate vor fi legate de noutățile care sunt aduse în sistem, de etapele care urmează în ceea ce privește mișcarea personalului didactic, de apariția noului regulament de funcționare și organizare a învățământului primar, ce ne așteaptă pe partea de organizare a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat, evaluarea elevilor de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a”, a anunțat, astăzi, Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Tot vineri, ministrul Educației și-a propus să viziteze și două unități de învățământ din oraș. De asemenea, în jurul orei 13.00, Sorin Cîmpeanu va merge și în județul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.