Proiect European implementat cu succes la Timișoara (P)

Proiect European implementat cu succes la Timișoara (P)

0
DISTRIBUIȚI

miricanucolae

Unul dintre cele mai importante proiecte pe fonduri europene desfășurat la Timișoara în ultimii ani este proiectul POS-CCE „Laborator energii regenerabile – fotovoltaic”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională – „Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”. Directorul institutului, doctor inginer Nicolae Mirică, omul din spatele unui succes răsunător nu vrea sub nicio formă să iasă în față. Motivele lui par surpinzătoare într-o lume în care șeful își asumă de fiecare dată cele mai mari dintre merite. Indiferent cât a contribuit la reușită…

Sunteți directorul institutului care a reușit să acceseze unul dintre cele mai importante proiecte pe fonduri europene din Timișoara…

Stați puțin. Este unul din deziteratele pe care mi le-am propus. În problema proiectului european, cea mare implicare a avut-o un colectiv de oameni mai tineri și dedicati.


Mă dau de-o parte în fața lor și le las toate meritele. Eu i-am susținut pe toate palierele. Nu vreau să ies în față pentru meritele altora. Ca sa nu mai spun că eu trebuia să fiu pensionat de un an de zile…

De ce nu ați făcut-o?

Nu era momentul, pentru că îi puteam ajuta. Era păcat ca un proiect de asemenea anvergură să se piardă. Oamenii care au fost implicați direct au muncit din greu, nu eu.

De regulă șefii ies mereu în față…

De ce să fi ieșit? Nu asta am vrut. Datorită acestui laborator institutul este mult mai performant și este bine văzut. Cel puțin o parte din echipament este unic în țară și este extrem de performant. Oamenii noștri au fost aleși “pe sprânceană”. Sunt cei mai buni, tineri și porniți pe treabă. Ce să caut eu să ies în față? Cei mai buni oameni au venit la noi. Lucrează cu echipament de ultimă generație.

Puteți face niște nominalizări a celor mai activi angajați?

Florin și Marius (n.r. – Florin Balcu și Marius Mirică) au fost implicați încă de la început, Novaconi și Bănică au muncit pe brânci, în multe cazuri până noaptea tarziu. Sunt mulți oameni exemplari. Au stat însă mereu cu spaima. Ba că dacă nu ai apă și distrugi aparatul care a costat o avere, ba că nu poți înclina microscopul cu mai mult de cinci grade, ba ca nu poți asigura o temperatură constantă în încăperea respectivă. Unde mai pui că nimeni din țară nu și-a asumat răspunderea să-l amplaseze în clădire, ținând cont ca a costat mai mult de 2 milioane de euro. Ei au făcut tot. Și ce nu ținea de domeniul lor. Oamenii ăștia au niște merite. Eu doar am semnat și am răspuns. Cât a depins de mine le-am acordat sprijin necondiționat. Controalele au venit mereu la mine.

Sursa foto: fabricadebani.ro