SURPRIZĂ pentru copii. Ursul Baloo, mascota vie a stațiunii montane Straja, va...

SURPRIZĂ pentru copii. Ursul Baloo, mascota vie a stațiunii montane Straja, va fi sărbătorit cu tort din fructe și un concurs de schi

0
DISTRIBUIȚI

straja

Mii de turişti sunt aşteptaţi la sfârşit de săptămână în staţiunea montană Straja din Valea Jiului,  unde sâmbătă va fi sărbătorit Baloo, ursul carpatin mascotă al staţiunii montane care împlineşte 15 ani de când a fost salvat.

Evenimentul va debuta maine cu un concurs de schi pentru copii cu vârste duprinse între doi și 14 ani. „După concurs copii sunt invitați să-l sărbătorească pe Baloo. I-am pregătit un tort din frcte cum îi place lui, iar copiii îl vor striga să vină din pădure și îi vor cânta La mulți ani!”, a declarat organizatorul evenimentului, Emil Părău.

În urmă cu 15 ani, Baloo a fost găsit rănit pe munte şi dus la spital pentru a se face bine.


Salvamontiştilor din Straja li s-a facut milă de el şi l-au adoptat, iar de atunci nu s-au mai despărţit. Baloo locuiește în pădurea care desparte stațiunea montană Straja de Lupeni și poate ajunge în stațiune printr/un sistem de cuști create special pentru el. Deși este liber în pădure ursul preferă să vină spre stațiune și în fiecare an iasă din hibernare în luna februarie când turiștii îi sărbătoresc ziua.

În stațiunea montană Straja, din județul Hunedoara, sunt amenajate 12 pârtii de schi şi una de o pârtie de snow-tubing, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu (teleschi). Cinci dintre pârtiile de schi au instalaţie de nocturnă, făcând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Sunt întreţinute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, ratrac-uri, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi. Prin cele 12 pârtii de schi, staţiunea Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. În total în staţiunea montană Straja din Valea Jiului sunt peste 3.000 de locuri de cazare, toate fiind ocupate în acestă săptămână când elevii sunt în vacanță. Pe lângă cei 3000 de turiști aflați deja în stațiune organizatorii evenimentului se așteaptă ca alți peste 2.000 de turiști să ajungă la Straja în acest weekend.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.