Trei mașini implicate într-un accident provocat de o căprioară. Care au fost...

Trei mașini implicate într-un accident provocat de o căprioară. Care au fost urmările

0
DISTRIBUIȚI

agent politia rutiera cascheta p

Trei mașini s-au ciocnit în această dimineață între localitățile Sânmihaiu Român și Sânmihaiu German din județul Timiș.


Pompierii militari din cadrul ISU Banat au fost anunțați despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.

Aceștia s-au deplasat de urgență la fața locului deoarece prin apelul făcut la 112 au fost anunțați că iese fum dintr-un autoturism și există pericolul unei explozii.

Când au ajuns la locul accidentului au stabilit că a fost vorba doar despre o tamponare provocată de o căprioară. Potrivit reprezentanților ISU Banat, animalul ar fi ieșit în fața unei mașini, iar șoferul a încercat să îl evite, însă nu a mai reușit.

„O mașină a lovit o căprioară, iar în cele din urmă alte două autoturisme au intrat în mașina respectivă. Prin apelul făcut la 112 am fost anunțați că iese fum dintr-un autovehicul, dar când au ajuns la fața locului pompierii au constatat că este abur”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

În urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită și nu a fost nevoie de intervenția echipajelor de la Ambulanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.