Anchetă a ITM după ce un profesor de sport, fost fotbalist în...

Anchetă a ITM după ce un profesor de sport, fost fotbalist în primul eșalon, a căzut de la înălţime în timpul cursurilor

0
DISTRIBUIȚI

ambulanta-smurd-

Un profesor de 64 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva după ce a căzut de la peste trei metri înălţime în timp ce încerca să le coboare elevilor o minge prinsă într-o plasă suspendată de tavanul sălii de sport.


Incidentul s-a petrecut la o şcoală din localitatea hunedoreană Simeria.

„Din primele cercetări reiese că profesorul a sprijinit o scară de peretele lateral al sălii de sport şi s-a urcat pentru a coborî o minge prinsă într-o plasă. Scara a alunecat şi profesorul a căzut, lovindu-se la faţă şi la piciorul drept. A fost transportat la spital, unde am înţeles că a suferit o intervenţie la nas. Are mai mult de trei zile de îngrijiri medicale, motiv pentru care se fac cercetări pentru producerea unui accident de muncă”, a declarat şeful ITM Hunedoara, Adrian Bozdoc.

Potrivit medicilor de la UPU Hunedoara, profesorul a fost lăsat să plece acasă însă trebuie să revină la spital pentru schimbarea pansamentului, iar după şapte zile i se vor scoate aţele folosite la sutura rănilor.

Profesorul de sport care a suferit accidental, Carol Gal, are 64 de ani şi de 35 de ani lucrează în învăţământ. Anterior a fost fotbalist profesionist şi a făcut parte din lotul divizionarei A Sportul Studenţesc, alături de fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu, jucând apoi și la Corvinul Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.