Boala de care suferă aproximativ 200.000 de români și din cauza căreia...

Boala de care suferă aproximativ 200.000 de români și din cauza căreia 50 % din pacienți se pensionează prematur. Ce recomandă medicii timișoreni

0
DISTRIBUIȚI

reumatism

Aproximativ 200.000 de români suferă de o boală cruntă care, netratată, poate duce la invaliditate locomotorie. Medicii timișoreni atrage atenția asupra faptului că 50 % dintre bolnavii care suferă de această afecțiune sunt nevoiți să se pensioneze prematur. Vorbim despre poliartrita reumatoidă, cunoscută popular sub numele de reumatism, o boală care nu se vindecă și care distruge cartilajele și oasele.

Elena Sîrbu, medic specialist reumatologie, anunță că această boală poate debuta la orice vârstă, nu doar persoanele vârstnice pot fi diagnosticate cu poliartrită reumatoidă. „Femeile sunt mai afectate decât bărbații de această boală. Cauza apariției poliartritei reumatoide nu se cunoaște, însă poate fi influențată de numeroși factori, precum predispoziția genetică, factori hormonali, fumatul sau factori de mediu”, a explicat, astăzi, medicul timișorean Elena Sîrbu.

În cazul pacienților care suferă de poliartrită reumatoidă, primele articulații afectate sunt cele mici, ale degetelor de la mâini și de la picioare, dar și încheieturile de la mâini și de la glezne.


Potrivit medicilor, zonele afectate devin dureroase. În stadii avansate, pot apărea deformări la nivelul degetelor, și nu numai.

Medicul nutriționist Mihaela Pantea le recomandă pacienților care suferă de poliartrită reumatoidă să mănânce cât mai sănătos și să aibă grijă să-și mențină o greutate normală, pentru a nu pune presiune pe articulații, deja afectate din cauza acestei afecțiuni. „Le recomand pacienților cu poliartrită reumatoidă să excludă carnea și preparatele din carne din alimentație, cu excepția peștelui gras, cu conținut ridicat de Omega 3, care are efect antiinflamator”, prezicează Mihaela Pantea.

Astăzi, la Timișoara a fost organizat un workshop special pentru pacienții cu boli reumatice și pentru aparținătorii lor. Cu acest prilej, participanții au aflat informații utile menite să îi ajute să depășească obstacolele cotidiene ale acestor afecțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.