Cei mai buni elevi la matematică din vestul țării se întrec într-un...

Cei mai buni elevi la matematică din vestul țării se întrec într-un concurs de tradiție al Universității de Vest din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

matematica

Cei mai buni elevi la matematică din partea de vest a țării se întrec, astăzi, în cadrul unei competiții de tradiție a Universității de Vest din Timișoara. Este vorba despre concursul „Traian Lalescu”, la care vor participa elevii din clasele V – XII care s-au clasat pe primele cinci locuri la olimpiadele de matematică din județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara.


În acest an, competiția organizată de universitatea timișoreană se desfășoară la Reșița.

“Acești tineri reprezintă baza noastră de selecție. Sunt elevi foarte buni și avem toate deschiderea către o implicare activă în parcursul lor educațional. Aceste competiții sunt instrumente deosebite pentru dezvoltarea tinerelor talente, îi ajută să se cunoască mai bine și ne creează și nouă, ca universitate, posibilitatea identificării celor mai buni viitori studenți. Numai în toamna anului trecut, UVT a înmatriculat peste 50 de elevi olimpici în facultățile sale”, spune Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.