Filmul anului, „Aferim!”, PREMIAT cu Ursul de Argint la Berlin, în avanpremieră...

Filmul anului, „Aferim!”, PREMIAT cu Ursul de Argint la Berlin, în avanpremieră de gală la Timișoara FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Ada Solomon +ƒi Ovidiu +Pandor.sustin o conferinta de presa001_resize

„Aferim!”, cel mai așteptat film românesc al anului, premiat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, va avea, astăzi, de la ora 19.30, avanpremiera de gală la Timișoara, la Cinema City, în Iulius Mall. Timișorenii vor avea parte de o proiecție specială, asta pentru că doi dintre actorii principali, Teodor Corban și Alexandru Dabija, precum și producătorii Ada Solomon și antreprenorul timișoren Ovidiu Șandor vor fi prezenți la eveniment. De asemenea, la Timișoara a fost adusă și statueta ce reprezintă premiul câștigat la Berlin de regizorul Radu Jude cu „Aferim!”.

Ada Solomon a ținut să precizeze, în cadrul unei conferințe de presă, că „sunt extrem de fericită că mă aflu la Timișoara și că acest film poate fi văzut pe ecran mare la Timișoara. „Aferim!” este cel mai complex proiect la care am lucrat în cei 20 de ani de când fac meseria aceasta în diverse poziții. Este un film despre oameni obișnuiți, un film antieroi”. De asemenea, actorul Teodor Corban a precizat că are mari emoții înainte de proiecția filmului, asta pentru că „astăzi va fi prima proiecție în România. Filmul are un scenariu simpatic, foarte bun, textul e foarte românesc, limbajul e românesc. Deci, filmul sigur va prinde la publicul din România. Sunt curios să văd cum va reacționa publicul român față de cel de la Berlin”. Și actorul Alexandru Dabija crede că „Aferim!” este un film foarte bun, care „va rămâne un moment important în cinematografia românească”.

Prezent la conferința de presă de astăzi, antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor a explicat de ce s-a decis să se implice în realizarea acestui film. „Din start mi s-a părut extrem de interesant subiectul și scenariul și mi-a fost foarte clar faptul că „Aferim!” va fi diferit de orice film istoric românesc.


M-am decis să mă implic în realizarea acestui film din dorința de a ajuta o echipă de oameni talentați, de a ajuta un proiect deosebit, am făcut-o din curiozitate”.

Lungmetrajul “Aferim!” va rula în cinematografele din România din 13 martie. Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “Aferim!” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma). Astăzi, spectatorii timișoreni, precum și cei din alte 12 orașe din țară vor putea viziona în locațiile Cinema City, cu o săptămână mai devreme față de lansarea oficială, filmul „Aferim!”.

Foto: Adrian Pîclişan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.