Generația noastră

Generația noastră

1
DISTRIBUIȚI

646x404

Dintre toate filmele românești ale ultimelor două decenii, parcă totuși „Occident” rămâne cel care îmi trezește introspecția aceea completă, ce se revarsă asupra destinului nostru geografic sau asupra unei vieți promise. Revăzând recent filmul, am aplicat, mai mult fără voie, un nou filtru prin care generația noastră, a copiilor maturizați în 2000, se dezvăluie cu claritatea unei dimineți de mai.

Am atins vârstele de aur pentru susținerea societății. Lucrători cu destulă experiență, încă suficient de tineri pentru a ne mișca ușor pe piață. Tineri părinți sau oameni care încă-și permit să mai aștepte. Rotițe forfotind în Marele Stup. Liberi să iubim, să urâm, să ne revoltăm, să râdem cu voce tare.

Facem însă parte din ultima generație care și-a auzit părinții șoptind bancuri în bucătărie.


Suntem născuți pentru un imperiu al egalității, aruncați, când ne era lumea mai dragă, peste o altă graniță, într-o țară nouă. Ne temem de haos și de necunoscut, pentru că le-am trăit în sălbaticii ani ’90, perioada în care trebuia să ne facem mari. Poate de aceea ardem etapele maturizării, încercăm mereu să fim stăpâni pe situație. Ținem frâiele, deținem controlul, realitatea trebuie să poată fi atinsă, trebuie să aibă gust și miros.

Suntem generația contradicțiilor supreme. O mulțime dintre noi au fugit mâncând pământul dincolo de fosta Cortină de Fier, la fel de mulți însă au decis că țara asta merită o șansă. Suntem în floarea vârstei, însă, undeva, adânc în sufletele noastre, încă batem mingea în curtea școlii și nu vrem să ne oprim, afectați iremediabil de sindromul Peter Pan.

Copii ai iluziilor, progenituri ale unui plan cincinal care nu a mai fost îndeplinit vreodată. Nu suntem nici melodramatica generație „de sacrificiu”, dar nici „cheia de gât” nu e singura care ne definește. Spre deosebire de cei care au fost înaintea noastră și cei care vin după noi, suntem într-o veșnică perioadă de adaptare. Obsedați să ținem mereu pasul cu realitatea, avem o apetență pentru risc. Poate de aceea luăm viața de piept, pentru că încă mai credem ce ni s-a spus cândva, că noi putem schimba lumea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.