Implant pentru Refuz lansează primul album scos cu sprijinul fanilor, „Cartography”. Când...

Implant pentru Refuz lansează primul album scos cu sprijinul fanilor, „Cartography”. Când are loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

implantDupă o campanie de crowdfunding încheiată cu succes, fanii Implant Pentru Refuz se pot bucura în sfârşit de mult aşteptatul album „Cartography”.

Lansarea oficială a discului va avea loc vineri 6 martie, acasă, la Timişoara, în clubul Daos şi va fi urmată de un turneu naţional produs şi organizat de Dark Side Booking Academy. „«Cartography» este harta unui univers multistratificat şi atemporal. De la particulă până la întrepătrundere, de la tărâmul umbrelor până la ţinutul celor ce plutesc în lumină, de la negustorii de apă până la oceanul cel din urmă, de la nealterare genetică artificială până la utopia dictatorială, de la transformarea gândurilor şi a faptelor în greutate până la ruperea fluxului informaţional. Fiecare ascultător poate fi călăuzit prin întuneric sau poate rezona cu stelele, fiecare melodie de pe această hartă te poate surprinde în trecut, prezent sau viitor“, spun membrii trupei, în descrierea acestui disc.

Înregistrarea albumului Cartography a început în octombrie 2013.


Noul album al celor de la IPR a avut parte de o campanie de strângere de fonduri în urma căreia s-au strâns 7.165 de euro din partea fanilor, suma fiind mai mare decât cea pe care artiştii şi-au propus să strângă, adică 6.000 de euro. Înregistrările, reampingul, mixajul albumului au fost făcute în Timişoara, de către Attila Lukinich, la Dstudiopro, masterul materialului fiind efectuat de către Alin (Master) tot în Timişoara. Artworkul albumului este realizat de către Ovidiu „Tzutzu” Hrin de la Synopsismedia.com. Pe parcursul turneului Cartography, implanturile vizuale vor fi proiectate de Vj Burger.

Participanţii la campania de crowdfunding se pot bucura deja de noile piese, iar fanii Implant Pentru Refuz vor putea achiziţiona fizic albumul, începând cu 6 martie, inclusiv pe vinil, precum şi online, via BestMusic Digital Distro. Lansarea albumului „Cartography” va fi urmată de un turneu naţional în cele mai mari oraşe din ţară şi culminează cu participarea ca „opening act” în cadrul concertului Korn ce va avea loc la Arenele Romane pe 3 august. Turneul formaţiei timişorene va ajunge în Oradea, Constanţa, Craiova, Iaşi, Suceava, Târgu-Mureş, Cluj, Sibiu, Braşov, Buzău şi Bucureşti.

Lansarea albumului din Timişoara va avea parte şi de invitaţi speciali. Trupele care vor cânta în deschidere sunt Pinholes şi The Kryptonite Sparks, formaţiile care au câştigat premiile „Best Romanian Alternative Newcomer“ la Metalhead Awards în 2013 şi 2014, iar biletele de intrare pentru acest eveniment costă 20 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.