INCREDIBIL Deși și-au început viața sexuală, 12 % din tinerii din România...

INCREDIBIL Deși și-au început viața sexuală, 12 % din tinerii din România nu folosesc nicio metodă contraceptivă. Ce mai arată un studiu recent, prezentat la Timișoara

1
DISTRIBUIȚI

studenti uvt

Nu de puține ori se spune că tinerii reprezintă viitorul pentru că au o mentalitate mai deschisă. Dar, în condițiile în care avem prea puține date care să ne arate ce gândesc cu adevărat tinerii din România, cum știm cum vor încerca ei să modeleze viitorul? În cazul în care v-ați întrebat ce preocupări au tinerii noștri, ce îi deosebește de generația părinților lor, ce șanse au ei în viață pentru a construi viitorul dorit, care e situația lor materială sau cât de optimiști sunt, acum puteți afla răspunsul. Fundația Friedrich-Ebert-Stiftung România a realizat un studiu inedit, „Tinerii în România: griji, aspirații, atitudini și stil de viață”, care reprezintă, de fapt, o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național pe tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani din România. Iar rezultatele acestui studiu nu sunt deloc îmbucurătoare.

Astfel, aflăm din acest studiu prezentat ieri la Timișoara, că aproape 90 % din tinerii din România consideră că este „la modă” să arăți bine, în timp ce doar 30 % cred că e „cool” să participe la proteste sau să fie activi în politică. Tocmai pentru că sunt preocupați de modul în care arată, cumpărarea de haine, încălțăminte sau accesorii reprezintă cele mai frecvente cheltuieli ale tinerilor din studiu, în medie aceștia investesc pentru astfel de lucruri 175 de lei lunar.

De asemenea, tinerii petrec mai multe ore în fața calculatorului decât la televizor.


24 % dintre aceștia stau pe internet peste patru ore pe zi, de obicei ca să intre pe rețelele de socializare, să vizioneze videoclipuri sau să caute informații.

studiu tineri in romania

Chestionarul a inclus și o serie de întrebări privind viața sexuală a tinerilor și folosirea mijloacelor contraceptive. Prin urmare, aflăm că jumătate dintre tinerii între 15 și 19 ani spun că nu au avut nicio relație sexuală. În ceea ce privește metodele contraceptive, alarmant este faptul că 12 % dintre tineri declară că nu folosesc niciodată mijloace de contracepție și doar un respondent din trei declară că le folosește întotdeauna.

De asemenea, studiul arată că tinerii din România fumează mai mult decât beau. Cifrele arată că 42 % dintre tineri fumează, trei sferturi dintre ei în fiecare zi. Scandalos este faptul că 3 % din tinerii cu vârste între 15 și 19 ani consumă zilnic alcool.

În ceea ce privește apartenența religioasă a tinerilor din România, ciudat este faptul că deși 85 % din tineri se declară creștin-ortodocși, doar 79 % și cred în Dumnezeu și 63 % cred că există rai și iad. Din același studiu mai aflăm că 49 % din tineri sunt foarte puțin interesați de politică, 50 % dintre tinerii de peste 18 ani locuiesc cu părinții, iar aproape o treime dintre cei intervievați cred că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită. Tinerii din România sunt mai bine educați decât părinții lor, iar o treime din respondenți afirmă că, peste zece ani, se văd ca persoane realizate într-o altă țară și nu în România.

1 COMENTARIU

  1. „Persoane realizate într-o altă țară…” Desigur, e posibil ca peste zece ani unii să fie niște chelneri cu experiență. Interesați, pe mai departe, doar de cât de bine arată, în niciun caz de politică, de societate, de lumea în care trăiesc (dar despre care ei știu sigur că se îndreaptă într-o direcție greșită, normal).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.