Instanţa a cerut DIICOT cercetarea penală a unui martor din dosarul grupării...

Instanţa a cerut DIICOT cercetarea penală a unui martor din dosarul grupării Udrea pentru mărturie mincinoasă. Vezi declaraţie CHEIE a unui poliţist

0
DISTRIBUIȚI

justitie

Tribunalul Timiş a continuat, astăzi, audierile în dosarul în care liderul interlop Sorin Udrea şi ceilalţi membri ai grupării sale au fost trimişi în judecată de DIICOT pentru mai multe infracţiuni. Primul audiat a fost un poliţist de la Oraviţa care a povesit că s-a intersectat cu Drăgan Samir, în timp ce acesta conducea un Audi A4 înmatriculat în Timiş, pe drumul spre Ciclova Română, ulterior contrabandistul de ţigări reclamând la 112 că a fost tâlhărit. „La două, trei zile după acel incident, m-am întâlnit cu Drăgan Samir în faţa unei case din Oraviţa şi mi-a povestit că prin intermediul lui Lunean Traian, a făcut o combinaţie, o afacere cu ţigări de contrabandă. Mi-a spus că erau baxuri şi două tipuri de ţigări. Nu mai reţin cantitatea. Ţigările erau destinate lui Cosma Viorel, zis şi „Vio Blondu” şi unei persoane pe nume Udrea. Mi-a povestit că  „Vio Blondu” a vrut să plece cu ţigările, s-a urcat în dreapta, iar acesta a scos cuţitul , iar el a sărit din maşină.


Şi-a contactat un prieten şi au plecat în urmărirea maşinii. Am întocmit un proces verbal cu discuţia respectivă. A doua sau a treia zi, când să se prezinte să dea declaraţie scrisă, nu a mai făcut-o. Personal am înţeles că i-ar fi teamă de „Vio Blondu”. Din investigaţiile ulteriore, am stabilit că se ascunde de teama acestuia”, a declarat poliţistul, care a confirmat discuţiile telefonice, interceptate de SRI.

Cel de-al doilea martor audiat a fost Ciprian Manole , unul dintre cei era în barul Lepa Brena atunci când a fost scandalul în care a fost implicat Sorin Udrea. „Nu a fost nicio altercaţie. Nu am văzut nimic ieşit din comun. Udrea şi Crihan erau la masă”, şi-a început martorul declaraţia. Judecătoarea l-a întrebat cum de în declaraţia dată în faza de urmărire penală a declarat că a văzut când Crihan l-a împins pe Udrea peste o masă şi dacă este semnătura sa la declaraţie. Manole a recunoscut că este scrisul tău, dar a continuat să susţină că „nu mai ţin minte ce a fost acolo”. Instanţa a dispus sesizarea penală a DIICOT pentru a se face verificări în privinţa martorului pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Manole a declarat că „sunt prieten cu Udrea, cu Copoţ Florin, cu Cosma Viorel. Îl cunosc şi pe Stelian. De la incident şi până acum am mai discutat cu Udrea, dar nu l-am întrebat ce s-a întâmplat acolo, ci cum s-a distrat. Eu eram într-o stare euforică pentru că am băut. Nu am venit când am fost citat pentru că eu lucrez acum în Germania.  Eu cred că este posibil ca cei doi să se fi împins pentru că doreau să dea dedicaţii la muzică”. Următorul termen a fost stabilit pentru 10 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.