LEGENDĂ Biserica din Timiş care l-a fermecat pe copilul paşei şi i-a salvat pe săteni de urgia otomană. Cum a fost „spintecată” de un trăsnet FOTO

În câmpia bănăţeană, la nici cinci kilometri de Deta, se află una din vechile aşezări româneşti ale Banatului amintită de timpuriu, încă în registrele de dijme papale din anii 1332-1337 sub numele de Opacha. În secolele următoare a avut denumiri asemănătoare şi diverşi proprietari iar în perioada stăpânirii turceşti a aparţinut de sangeacul Ciacovei. Aşezarea este menţionată şi în conscripţia din 1717 cu denumirea de Hoppadiza iar la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost proprietate a erariului austriac. Chiar dacă astăzi Opatiţa este un sat liniştit, în trecut s-au petrecut aici multe întâmplări nebănuite şi legendele au dăinuit peste veacuri.

Cetatea şi biserica de pe colină

În marginea satului, pe drumul către Birda, se află o ridicătură de pământ împrejmuită de un şanţ, numită colina Călăşturului. Se spune că pe vremuri aici a existat o cetate şi până la începutul secolului trecut se mai puteau vedea urmele unor încăperi subterane cu bolţi solide de unde s-a scos foarte multă cărămidă arsă cu care locuitorii şi-au construit casele. Vechea cetate medievală, ridicată pe un platou mărginit de o pădure şi cuprins între două vechi şanţuri avea un rol strategic, ca multe alte cetăţi asemănătoare ridicate în Banat. Printre cele mai importante fortificaţii medievale aflate în apropiere se numărau cula din Ciacova spre sud-vest, ruinele de pe dealul Şumigului la sud-est şi cula Vârşeţului spre sud. Bătrânii satului povestesc că aici s-ar fi aflat şi o aşezare monahală. În secolul al XIX-lea aici s-a şi găsit un clopot de 40 de kilograme care a fost aşezat apoi în turnul bisericii din Opatiţa şi chipul sculptat în piatră al unei capre, cu diferite semne, care, cu timpul, a dispărut.

Primele săpături au fost începute pe la 1900 de doi arheologi din Budapesta, care au descoperit cîteva obiecte din vremea stăpânirii turceşti dar cercetările au fost destul de superficiale. Săpăturile reluate în urmă cu zece ani au permis identificarea unei biserici medievale fortificate, care poate fi datată la sfârşitul secolului al XIII-lea sau începutul celui următor, confirmând atestarea documentară a aşezării.

Legenda copilului paşei  

Tot din vremea stăpânirii turceşti dăinuie o legendă care s-a transmis din generaţie în generaţie până astăzi.

Ea povesteşte că un paşă al Timişoarei, plecat să-l viziteze pe paşa din Vârşeţ, a poposit,  spre asfinţitul soarelui, împreună cu suita sa de călăreţi, tocmai lângă  mica aşezare românească. Era chiar în Ajunul Crăciunului şi un copil al paşei, care îl însoţea, a auzit colinzile pe care le cântau sătenii şi fermecat de frumuseţea acestora, a plecat în direcţia din care veneau acestea. A întîlnit mai mulţi copii de vârsta lui, care ţineau în mâini  lumânări aprinse şi mergeau din casă-n casă, după datină. Copilul paşei li s-a alăturat şi a colindat împreună cu aceştia. Se lăsase noaptea şi gerul iar copilul paşei a rămas în coliba unui creştin sărac din marginea satului. Între timp, paşa a descoperit dispariţia copilului şi a dat poruncă aspră, ameninţând că dacă în câteva ore copilul nu va fi găsit, avea să omoare toţi copiii din sat. Bucuria sărbătorii s-a transformat în mare întristare, sătenii neştiind unde să mai caute copilul. Nu mică le-a fost bucuria când, în zori, copilul paşei s-a prezentat voios înaintea tatălui său, povestindu-i cum a petrecut noaptea în mijlocul colindătorilor şi în coliba săracului şi adăugând că nu o va uita niciodată. Credincioşii creştini s-au îndreptat spre biserică să-i mulţumească lui Dumnezeu că i-a scăpat de o mare primejdie iar paşa, continuându-şi drumul spre Vârşeţ, i-a mulţumit lui Allah că şi-a regăsit copilul sănătos.

Epitropul lovit de trăznet

După cucerirea austriacă, e menţionată o biserică ridicată în anul 1725. Aceasta a fost refăcută în 1834 iar în 1875 a fost reconstruită din temelii. Doar clopotniţa reparată în urmă cu 41 de ani a rămas în picioare. Biserica a fost sfinţită în toamna aceluiaşi an, de sărbătoarea Arhanghelilor Mihail şi Gavriil. A avut parte de o nouă renovare generală în 1904 şi până în 1916 în turnul ei răsunau trei clopote, dintre care cel mai mare fusese turnat la fabrica Honig din Arad iar cel mic, la celebrul atelier timişorean Novotny. Cele două clopote mai mari au fost rechiziţionate în timpul războiului şi transformate în tunuri şi abia 14 ani mai târziu biserica a primit două clopote noi. Anul 1928 a fost unul năprasnic pentru biserica ortodoxă din Opatiţa. În după-amiaza zilei de 17 iunie, într-o duminică, biserica a fost lovită de trăznet. Acesta a atins crucea de pe turn, a spintecat acoperişul aflat deasupra corului, a despicat nava de turn şi a stricat iconostasul. Au fost sparte toate geamurile, au fost distruse steagurile, icoanele, scaunele iar zidurile s-au crăpat în mai multe locuri. În interiorul bisericii se aflau trei epitropi şi crâsnicul bisericesc. Trăznetul l-a lovit în plin pe epitropul Simion Vita, care a fost scos degrabă din flăcări pe o pătură şi şi-a dat sfârşitul în scurt timp, în chinuri cumplite. Lucrările de refacere ale bisericii au durat un an şi ea a fost sfinţită în 30 octombrie 1929 de 11 preoţi. Amintirea acelei cumplite zile s-a păstrat până astăzi în amintirea localnicilor.

Foto: www.renasterea.ro (biserică medievală)

Monitorulprimarieideta.blogspot.ro (biserca ortodoxă Opatiţa)

Banaterra.eu (sigiliul localităţii Opatiţa)