O nouă ediție Bookfest, la Timișoara. Când are loc și ce evenimente...

O nouă ediție Bookfest, la Timișoara. Când are loc și ce evenimente sunt programate

0
DISTRIBUIȚI

bookfest 2

Patru zile pline de lectură – de asta vor avea parte timișorenii, pentru că cel mai mare eveniment expozițional care promovează cartea, revine în orașul de pe Bega. Salonul de Carte Bookfest, aflat la ediția a IV-a, va avea loc în perioada 26 – 29 martie la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT).

Iubitorii de lectură vor avea de unde să aleagă pentru că Bookfest Timișoara 2015 vine cu o peste 20.000 de volume, din domenii variate și la cele mai bune prețuri.


Cei care vor hotărî să poposească printre cărți vor avea ocazia să intre gratuit la cinematograful de artă Bookfest, unde vor putea viziona filme de artă, premiate la festivalurile internaționale. Peliculele vor fi proiectate în Sala Europa din cadrul Centrului de Afaceri Timișoara.

Printre invitații de marcă ai Bookfest Timișoara 2015 se numără Gabriel Liiceanu, cunoscutul eseist și fondator al Editurii Humanitas, care va vorbi și despre cel mai recent volum al său, „Declarație de iubire”, și binecunoscutul critic literar Dan C. Mihăilescu care va veni la Bookfest Timișoara pentru a-și prezenta volumul „Castelul, biblioteca și pușcăria”. Printre autorii locali ce vor încânta publicul se vor număra Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Gabriela Glăvan, Irina Diana Mădroane, Simona Constantinovici, Dan D. Lazea, Cristina Chevereșan și Adina Baya.

Programul zilnic de vizitare este între orele 10.00 și 20.00. Intrarea în cadrul salonului, cât și la evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia, va fi gratuită. Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, și este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara. Partenerii acestei ediții sunt Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Universitatea de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.