Piesa câștigătoare la Eurovision, inspirată din DRAMELE unor familii bănățene. Ce mesaj...

Piesa câștigătoare la Eurovision, inspirată din DRAMELE unor familii bănățene. Ce mesaj vrea să transmită Voltaj la competiția internațională VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

de la capat

Un semnal de alarmă pentru părinții care-și lasă copiii acasă și pleacă în străinătate, la muncă, pentru a le asigura acestora un trai mai bun. Acesta e subiectul scurtmetrajului realizat de bănățeanul Sabin Dorohoi, premiat la Palm Springs, anul trecut și, mai nou, parte din videoclipul piesei cu care România se prezintă la Eurovision.

După nu mai puțin de 17 participări la Eurovision (prima fiind in 1994, cu melodia Dincolo de nori a lui Dan Bittman), România își încearcă din nou norocul. De data asta cu trupa Voltaj, care a câştigat finala Eurovision 2015. Voltaj a fost atât preferata publicului, cât şi a juriului, obţinând maximul de puncte, 24.

Single-ul „All Over Again“ este compus şi produs de membrii trupei Voltaj împreună cu Deepside Deejyas, Monica Stevens şi Andrei Leonte (primul câştigător al talent-show-ului „X Factor“), iar videoclipul, regizat de Dan Petcan, reuneşte cadre din scurtmetrajul „Calea Dunării”.

images

Filmul „Calea Dunarii” trage un semnal de alarmă asupra situaţiei tuturor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, vorbind despre o realitate sociala de mare actualitate in Romania. Fiind foarte impresionat de tragediile unor copii care s-au sinucis chiar de dorul parintilor, Sabin Dorohoi, care semnează regia și producția, a decis să abordeze subiectul într-o manieră ușor stilizată, supra-realistă, pentru a evita secvențele dure.


Din distribuţie fac parte, alături de copiii Răzvan Schinteie şi Serena Stanciu, Constantin Dinulescu, actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi actriţa lugojeană Ileana Căprariu. Sabin Dorohoi i-a propus acesteia rolul învăţătoarei, după ce a vazut-o într-un spectacol jucat pe scena teatrului din Reşiţa. Este cel de-al 12-lea scurtmetraj regizat de caraseanul Sabin Dorohoi ?i a câ?tigat în 2013 premiul „Young Audience Award” la competi?ia oficială a Festivalului Cinemed — Festival de Film Mediterraneen — de la Montpellier (Coasta de Azur) din Franța, fiind si singurul film românesc nominalizat în 2013 la Palm Springs în SUA.

Mesajul campaniei

Trupa Voltaj, prin participarea la Eurovision 2015, vrea să ducă mesajul campaniei la un alt nivel şi să facă cunoscută şi pe plan internaţional cauza copiilor ce nu se pot bucura de atenţie şi implicare din partea părinţilor care fie sunt plecaţi la muncă în străinătate pentru a le asigura un trai decent, fie petrec multe ore la locul de muncă şi astfel pierd etape importante din viaţa acestora. „Când am compus şi am lansat piesa şi campania «De la capăt», nu ne-am gândit că vom participa la Eurovision. Dar ne-am dat seama că acest concurs poate să ne ajute să facem cunoscută campania şi pe plan internaţional. Suntem convinşi că, dacă vom reuşi să câştigăm în România, vom reuşi să facem atentă toată Europa“, a declarat Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Eurovision 2015 se va desfăşura la Viena (Austria), ţara care va organiza concursul, după ce Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014, cu piesa „Rise Like a Phoenix“. În prima semifinală, care se va desfăşura pe 19 mai, vor participa 16 ţări, între care România şi Moldova, iar în cea de-a doua, de pe 21 mai, 17 ţări, urmând ca marea finală a concursului să aibă loc pe 23 mai. Desi Romania s-a plasat in mai multe randuri in pozitii bune in semi-finale, nu a reușit niciodată să câștige un loc pe podium în finala Eurovision. Țara care câștigă concursul este responsabilă de organizarea următoarei ediții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.