Poveștile „capitalismului sălbatic” din Timișoara anilor ’90: cum să câștigi milioane de...

Poveștile „capitalismului sălbatic” din Timișoara anilor ’90: cum să câștigi milioane de dolari, iar apoi să devii angajat. Secretul unei afaceri de succes, dezvăluit la PRESSALERT LIVE

0
DISTRIBUIȚI

Marian Mocan decan Facultatea de Management in productie si transporturi la UPT (3)

Marian Mocan, decanul Facultății de Management în producție și transporturi din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, care este și directorul unei firme de consultanță în afaceri, a vorbit, în această seară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, despre cum s-au dezvoltat primele business-uri după anul 1989, și nu numai.

Timișoreanul Marian Mocan oferă consultanță în afaceri încă din anul 1993. „La început, era un fel de haiducie a business-urilor. Firmele se făceau repede, dar toate aceste lucruri au avut un sfârșit. Cine nu s-a aliniat la ce se cerea pe piață, a dat greș”, a povestit directorul general al societății Expert Consulting.


Marian Mocan și-a adus aminte și de un timișorean care a reușit în anii ’90 să obținută un profit de aproximativ trei milioane de dolari pe an. „Acea persoană aducea televizoare de dincolo. Atât de mare era cererea că nu ajungea bine tirul cu televizoare, că trebuia să se și întoarcă, le vindea direct din mașină. Până în anii 1994 – 1995 s-au vândut televizoare în veselie, dar așa cum s-au făcut banii, așa au și dispărut. În anul 2002, acea persoană a ajuns angajat la un prieten de-al lui. Nu a știut să investească, a încercat, dar a investit prost și a pierdut tot”, a precizat Marian Mocan.

Totodată, directorul executiv al firmei Expert Consulting a dat și exemplul unor oameni care au reușit să aibă succes în afaceri. „Era o firmă formată din doi oameni, căreia îi ofeream servicii de consultanță. La început vindeau altceva, iar acum comercializează instalații de aer condiționat, și sunt o companie mare, au devenit renumiți pentru că au investit încet și cu cap”, a explicat Marian Mocan.

Acesta a pus la lucru experiența și observațiile adunate în tot acest timp și, de 15 ani, Expert Consulting, firma deținută de decanul Facultății de Management în producție și transporturi din cadrul UPT, oferă consultanță în afaceri, dar și în accesarea de fonduri europene. „Până anul trecut am avut foarte mult de lucru, pentru că implementam proiecte, acum așteptăm să se implementeze proiectele din ciclul financiar trecut și să înceapă următorul. Avem o echipă forte bună, competentă, se ajută unii pe alții, o echipă constantă de câțiva ani, fără prea multe schimbări”, a spus Marian Mocan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.