Primăria Timişoara, licitaţie pentru valorificarea vestigiilor istorice. Ce soluţie NU doreşte primarul...

Primăria Timişoara, licitaţie pentru valorificarea vestigiilor istorice. Ce soluţie NU doreşte primarul Nicolae Robu

0
DISTRIBUIȚI

santier sf gheorghe09_resize

Modalitatea de punere în valoare a vestigiilor istorice descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a centrului istoric al Timişoarei nu a fost încă decisă în mod oficial. În completă antiteză cu opinia specialiştilor, care spune că acestea ar trebui lăsate descoperite, edilul şef Nicolae Robu susţine că soluţia ar fi de fapt alta.

Primarul Timişoarei a anunţat astăzi că „este nevoie să punem în valoare vestigiile din Centrul Timişoarei. Soluţiile se stabilesc pe baza unui proiect care trebuie elaborat pe baza unei licitaţii. S-au deschis ofertele, avem patru asocieri de firme prezente în licitaţie. Sperăm ca procedura să îşi urmeze cursul în bune condiţii, astfel încât să putem stabili un câştigător în cele mai bune condiţii și să începem să punem în valoare descoperirile arheologice.


După ce este gata acest proiect, trebuie să mergem la comisia de monumente de la minister (n.r- Ministerul Culturii) pentru a fi aprobat”.

Chiar dacă specialiştii au făcut o recomandare de principiu pentru vestigii, edilul susţine că „nu ar fi bine să se lase descoperite. Aşa cum este acuma ar fi totul degradat şi am avea mereu o groapă de gunoi acolo”. Mai mult, nimic nu este oficial legat de stadiul lucrărilor. Edilul a explicat că „e posibil ca în luna iulie să nu putem organiza evenimente în Piața Libertăţii. Mă aştept eu ca din luna mai Piaţa Libertăţii, mai puţin situl arheologic, să poată fi folosită pentru organizarea de evenimente, dar nu depinde de mine”.

Chiar dacă până acum au fost prezentate mai multe soluţii şi recomandări pentru punerea în valoare a vestigiilor din centru, edilul şef spune că este necesar ca o soluţie finală să fie asumată prin intermediul unui contract. Robu a precizat că dacă se va opta pentru lăsarea vestigiilor descoperite se va supune, dar că înainte de asta îşi va argumenta părerea contrară.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.